Sunt lesbi si crescuta la manastire dar refuz sa aleg o viata dubla

12 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Cine stie ca sunt lesbiana?

Varsta: Necunoscuta Moment marcant: Necunoscut

Eu, lesbi fiind, am crescut la manastire. Acolo mi-am petrecut copilaria si mare parte din adolescenta (nu am sa intru in detalii asupra cauzei), unde am avut o educatie stricta, am invatat de mica respectul pentru reguli si am inteles o altfel de viata – una supusa, in castitate, fara bogatie.

Mentionez ca locul acela era casa mea si nu aveam alte variante de a creste sanatos sau de creste in orice alt fel. Si totusi, odata cu descoperirea orientarii mele sexuale, cu tot atasamentul si respectul pentru viata de manastire si fata de maicile de acolo, stiind ca sunt altfel – adica ma simt atrasa de femei -, nu am stat pe ganduri asupra deciziei de a-mi schimba drumul in viata, desi asta putea insemna pentru mine atunci sa ajung pe strazi.

Puteam sa ascund acest lucru si sa stau acolo in continuare, suportandu-mi atat vinovatia fata de acel lacas de cult, dar si fata de mine si tradand tot ceea ce sunt eu, toate acestea pentru a nu risca sa fiu judecata sau sa nu am in ce directie sa merg.

Cu toate acestea, mi-am asumat ceea ce sunt si nici acum nu-mi pare rau, am spus adevarul atat staretei care, in acel moment, ar fi putut sa-mi faca mult rau si am hotarat sa plec de acolo. Asta, cu toate ca eram de parere ca acolo e locul meu, dar si al tuturor celor cunoscuti care ar fi putut sa ma evite sau cine stie.

Ba mai mult, plecand la liceu, am avut o adolescenta minunata tocmai pentru ca nu mi-a fost rusine cu ceea ce sunt. Si de ce as fi? Asta nu ma face cu nimic mai altfel, mai “pacatoasa”, mai prejos sau mai smechera; asa s-a facut ca am fost respectata atat de colegi, cat si de profesori tocmai pentru ca eu nu am considerat a fi ceva gresit. Cu maicile am tinut legatura multi ani si nu mi-a reprosat nimeni ca sunt altfel, am vorbit pana cand s-au mutat fiecare prin alt oras si, din pacate, ne-am pierdem urma.

Asta sunt! Nu stiu daca este bine sau rau, dar nu ma pot minti pe mine si pe cei din jur prefacandu-ma ca sunt altcineva. Nu pot sa-i tradez pe cei dragi alegand o viata incognito dubla. Si asa cum sunt, sunt fericita, asumandu-mi, cu multe riscuri uneori fiecare alegere.

Sunt lesbiana, chiar daca intr-adevar suna ca un nume de boala. Din acest motiv, nu mi-as bate joc de viata unui barbat, care este si el om, doar ca sa ma casatoresc cu el de gura societatii si din cauza ca eu nu am curajul sa infrunt realitatea. Ce vina au oamenii din jurul nostru?

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 12 comentarii }

1 Alexandra (admin) la 10:15 am

Arsena, e o poveste minunata iar curajul tau si taria de caracter se vad clar in fiecare fraza. Asta ar trebui sa ne dorim pentru toate fetele tinere, sa gaseasca curajul sa-si asume identitatea si propriul destin, cu toate riscurile si cu toate temerile. Si pentru asta exista si acest site, ca toate fetele lesbi si bisexuale sa stie ca au un sprijin enorm in noi toate, asa anonim cum e.

2 alexa la 12:05 pm

am citit povestea ta si daca e asa intocmai precum spui ai reusit sa ma faci sa-mi fie rusine de lasitatea mea si de lipsa de curaj de care am dat dovata; ascuzandu-ma ani de zile dupa o viatza dubla si in acest fel refuzandu-mi dreptul la fericire. Inca o data jos palaria BRAVO

3 mirib la 5:16 pm

tot respectul pentru tine

4 mirela la 4:43 pm

Tot respectu pentru povestea de iubire.. si referitor la implinirea viselor voastre..sper si am incredere k visele voastre se vor implinii pentru ca dragostea invinge orice… ma bucur enorm pentru voi…

5 carla la 4:51 pm

Ah si ca sa revenim la povestea initiala..mai poti sa cresti la manastire in zilele noastre?Asta parca se intampla pe vremea pension-ului:)))Adica ori te educai in spiritul vremii si ieseai o veritabila doamna,ori te duceai la manastire ca sa fii “mireasa Domnului”:)Zic si eu..am cam pierdut sirul evenimentelor:))Doamne,incerc sa ma imaginez pe mine crescand la o manastire..aia apocalipsa:))))))

6 Alexandra (admin) la 1:24 pm

Cu chiu cu vai am reusit sa mut toate comentariile relevante in noua pagina Dezbatere: Cand se vor legaliza casatoriile homosexuale in Romania?. Va rog sa continuati dezbaterea pe pagina respectiva. Multumesc.

7 Arsena la 2:37 pm

Of, draga Carla :)
Da, mai exista manastiri si astazi si culmea- sunt si locuite. Si ca sa fie locuite trebuie sa stea acolo niste oameni :) Singurul lucru care s-a schimbat este motivatia pentru care mai vin oamenii sa stea in asemenea locuri.
Intr-adevar inainte erau duse cu forta fetele care trebuiau sa devina mari doamne de inalta societate, dar tot acest fel de fete erau duse si la casele de toleranta- de unde primeau si aici aducatie aleasa devenind cele mai culte femei- dar sa nu divaghez.
Diferenta este ca astazi, oamenii se duc la manstire din proprie convigere; din pasiune, unii simt ca au o chemare, altii pur si simplu din intamplare, etc.
Si oricum, nu e un loc atat de freacky cum iti imaginezi :)
Pentru mine ar fi fost apocalipsa-cum spui tu de manastire, sa copilaresc in spatele blocului- de fapt am prins si o perioada de asta si era ca o temnita pt mine, tocmai pt ca suntem diferiti si nu prea se poate compara modul de viata si caracterul fiecaruia.
Si eu sunt terifiata de intoleranta de aici as pleca si acum din Romania si sunt nemultumita de legile noastre, dar asta face parte din viata…din pacate, dar pana apare prima ocazie de a evada sau pana o sa se schimbe aici ceva, ma bucur cat pot de ceea cea am: sunt tanara (…inca:))), sanatoasa (…inca), am o iubita grozava (…inca) si totusi traiesc intr-o tara foarte foarte frumoasa (…inca) cu niste munti irezistibili si chiar daca ar parea ca este plina de mitocani din cauza ca sunt mai galagiosi si lasa urme, Romania mai are si oameni buni, de valoare si cu bun simt care tocmai din cauza modestiei nu prea sunt vazuti sau sunt uitati(..inca).
Asa ca, mutumesc mult tuturor pentru comentarii- nu ma asteptam.
Bafta si NUMAI BINE. :)

8 carla la 10:22 am

Nu cred ca manastirea e un loc “freaky”:))Si nu pun la indoiala credinta sau alegerile tale.Raportam,ironic,la mine.Cred ca eu nu ma incadram deloc in peisaj.Si chiar nu stiam ca mai exista si varianta asta.Auzisem si eu ca manastirile ar fi locuite:)))))
Legat de plecatul din tara..hm,discutabil.Faptul ca esti intr-o tara straina,nu iti garanteaza fericirea.Poti avea o viata extrem de frumoasa aici,in ciuda restrictiilor de tot felul.Eu am plecat din cu totul alte motive.Nu regret,si nu m-as mai intoarce in tara definitiv.Intervine si obisnuinta,etc.Spre exemplu,locuiesc de ani buni in Olanda.Jobul imi permite sa fiu acasa cu partenera mea,2 luni pe ani.In 11 zile plec iar pentru inca 7 luni.La capatul lumii!Si relatia merge totusi ca unsa,fara sa imi fac griji ca,in lipsa mea,ea ma inseala sau invers.Este adevarat,pierdem foarte mult din timpul pe care ar trebui sa il petrecem impreuna,dar este totusi o situatie temporara.Sacrificii facem cu totii,de toate felurile.Insa,ma simt mult mai bine,stiind-o singura,gay,in Olanda,decat daca as lasa-o in Romania.Nefiind nici romanca,cred ca ar avea destule de inghitit,asa ca,no thanks.Cred ca acasa e acolo unde iti e inima.Si macar aici,am libertatea de a ma manifesta asa cum imi dicteaza inima.Vin in Romania si nu o mai pot tine de mana,etc.chestii atat de firesti in viata noastra de zi cu zi,devin motive de huiduiala in Romania.

9 Arsena la 8:22 pm

:) Multumesc prea amabilei si diplomatei Alexandra- cea care se chinuie sa editeze si sa modereze toate aceste povesti si fraze si care face posibila existenta acestui site, deci si a acestui dialog ;)
Multumesc Alexa- cea echilibrata si realista; Mirib- cea hotarata si directa; Mirela- cea empatica si romantica si bineanteles, cea plina de caracter Tare- Carla :) pentru timpul pe care l-ati acordat ca sa scrieti cate ceva la aceasta istorioara, lucruri care conteaza foarte mult atat pentru mine, dar si pentru ideea de comunicare de pe acest site. Sunteti niste dragute si desi motivele pt care am scris aici sunt printre cele mai diverse, am fost surprinsa chiar sa gasesc un sprijin in ceea ce ati scris fiecare.
Numai bine.

10 tina la 12:26 pm

chiar ma bucur ca tiam citit intrun final povestea e interesanat ,nu am avut eu vreo treaba cu biserica la viata mea nui ca nu cred in dumnezeu cred doar ca nu ma pasionat asa mult ,spre uimirea mea a fost ca ai tinut legatura cu maicutele de la acea manastire .in fine felicitari pentru curajul tau tineo tot asa.@carla as vrea sa iti citesc povestea da nu o gasesc poate o gasesc eu intrun final ,tot ce ma intreb esti asa si in viata de zi cu zic daca e asa apreciez asta la tine esti genul care spune lucrurile pe fata direct ceia ce gandesti spui bravo felicitari

11 bianca la 5:37 pm

bravo asa da exemplu te felicit pt taria ta de caracter. din pacate nu toate avem acest curaj de a infrunta oamenii. as vrea sa fiu ca tine!!

12 Arsena la 9:59 am

Multumesc.
Sunt exact ca tine, iar curajul si caracterul se mai si educa :) asta e tot.
Nu-ti imagina ca sunt mereu asa, am povestit doar despre un moment din viata mea. Sunt sigura ca ai avut si tu destule momente in care ai dat dovada de curaj.
Numai bine.