Sunt intr-o relatie lesbiana de 9 ani dar imi doresc un copil

11 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Ce vor femeile gay de la viata

Varsta: 26-34 ani Moment marcant: Prima relatie cu o femeie

Ma numesc Claudia, sunt din Bucuresti, am 31 de ani si traiesc o adevarata poveste de dragoste de 9 ani cu o femeie care pentru mine reprezinta tot universul. Sunt fericita si ma simt cea mai iubita si rasfatata femeie, ma face sa ma simt importanta, sa ma simt cea mai frumoasa, ma rasfata si ma iubeste cum nimeni nu m-a iubit pana acum.

Nu am spus nimanui despre povestea noastra de dragoste, o traiesc in tacere doar eu si ea impreuna, intr-o lume mereu banuitoare si curioasa pe vietile noastre. Eu nu stiu daca sunt lesbiana sau bisexuala deoarece noi am trait vieti “normale” pana sa ne cunoastem, amandoua am avut prieteni barbati pe care i-am iubit, dupa care am suferit.

In perioada in care ne-am imprietenit eu sufeream foarte mult din cauza unui baiat iar ea avea un prieten pe care stiam de la ea ca il iubea mult si totusi intr-o seara ea a ramas la mine (lucru pe care il mai facuse). Eu eram foarte trista si aproape adormisem cand am simtit ca ma saruta incet cineva pe gura, credeam ca visez dar totusi am realizat ca este realitate.

A mai urmat inca un sarut, dupa care m-a muscat de buza si am deschis ochii. Era ea, prietena mea cu care m-am sarutat ore intregi si de care imi era rusine a doua zi sa o privesc in ochi. Era iubirea vietii mele, fara de care ma sufoc ,care imi face viata fericita si as muri pentru ea si ea pentru mine.

Eu credeam ca relatiile lesbiene sunt doar povesti, ca nu poate exista iubire adevarata intre doua femei dar credeti-ma, exista dragoste sincera si profunda. Mai avem si noi discutii si certuri, mai ales din partea mea ca eu sunt mai rea, mai vulcanica dar nu putem trai una fara cealalta.

Am o singura dorinta si cred ca sunteti multe care simtiti la fel. Vreau un copil. De mica mi-am dorit, ce sa fac? Ea sufera din cauza asta ca nu poate sa stea linistita atunci cand ma vede ca ma intristez cand vad sau aud ca prietene de ale noastre sunt insarcinate sau cand vad copii mici.

Nu stiu daca eu sunt nebuna dar in mintea mea se da o lupta, eu nu pot nici sa imi imaginez ca fac dragoste cu un barbat sau sa o insel, cu toate ca ea imi spune mereu: du-te ca te las sa faci ce vrei tu nu ma supar, dar eu nu pot nici sa imi imaginez asa ceva.

As muri numai de gandul ca am inselat-o, stiu ca ar suferi din cauza asta. Ne-am gandit si la inseminare in vitro dar pe de alta parte eu sunt o fata care am trait fara tata si ea la fel.

Ma gandesc mereu ca nu pot fi egoista si sa ma gandesc doar la mine. Cum sa decid eu soarta unui copil, cum sa-l oblig sa traiasca fara sprijinul patern de care eu am dus lipsa toata viata mea? Mai ales ma inebuneste gandul ca poate el va suferi din cauza noastra, din cauza ca are doua lesbiene drept parinti.

Cu aceasta dilema traiesc de 9 ani in mintea mea si pe masura ce inaintez in varsta aceasta neimplinire incepe sa ma obsedeze si chiar nu stiu ce sa fac mai departe. Sa ma resemnez ca nu le pot avea pe toate? Ce sa fac, imi doresc un copil atat de mult. Astept sfaturi si pareri de la voi, va pup si va doresc o viata frumoasa.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 11 comentarii }

1 Dana la 8:20 pm

waw. e super

2 HighOnRoad la 9:35 pm

Nu conteaza cine te naste, conteaza cine te creste. Eu sunt copil adoptat. Si crede-ma ca sunt mai fericita decit multi copii. Eu si prietena mea ne gandim la un viitor impreuna si vrem si noi copii. Si nu ne-am pus niciodata problema de tatal copilului. Depinde de voi cum il educati pentru ca asa o sa il aveti. Conteaza ca un copil sa cresca invaluit de iubire si de tot ce e mai bun. Daca voi doua puteti sa ii oferiti aceste lucruri nu conteaza ca nu are ‘tata’. Una din voi poate fi imaginea ‘tatalui’ iar cealalta imaginea mamei. Un copil iubeste neconditionat. Iubeste omul din tine si nu sexul. Traim deja intr-o lume care se autodistruge…nu trebuie sa va luati dupa ce face lumea din jur. Conteaza ca voi va iubiti si ca vreti sa formati o familie.
Sexul nu are nici o importanta.
Normalitatea nu este la fel pentru toata lumea. Iar anormalitatea nu exista de fapt.
Va urez o viata frumoasa impreuna si o familie fericita. :)

3 maria la 9:41 pm

buna si eu am avut aprox aceleasi intrebari,iar alexandra(admin) mi-a raspuns si m-a ajutat f mult prin ceea ce mi-a zis. Sper sa nu se supere ca voi da copy-paste la ceea ce mi-a raspuns ea.

“Sunt intrebari si temeri perfect valabile, nu esti nici prima si nici ultima care se gandeste la aceste lucruri. E un subiect foarte controversat dar parerea mea personala e ca mai important decat orice e ca un copil sa creasca intr-o familie in care sa fie iubit si ingrijit, sa creasca cu principii si valori solide, cu incredere in sine si respect pentru ceilalti, indiferent de cine ii sunt parintii. Iar copiii cu parinti gay ajung de cele mai multe ori sa fie mai toleranti si mai deschisi la minte cu cei din jurul lor tocmai datorita faptului ca provin dintr-o familie altfel. De asemenea, figura masculina pozitiva din viata lui (sau ei) nu e obligatoriu sa fie tatal, poate fi un unchi, un prieten apropiat de familie, etc.

Sper sa iti fie de ajutor, cel putin cat mi-a fost si mie.Te pup si iti doresc sa iei cea mai buna decizie pt tine,pt ea, pt voi la urma urmei . Numai bine :p

E drept ca viata lui/ei va fi diferita de cea a copiilor din jur, dar doar pana la un punct. Si da, copiii la scoala pot fi rai, lumea e rea, dar asta e un fapt care nu poate fi schimbat. Oricat ai incerca sa te “mulezi” pe modelul gandit de societate tu si copilul tau tot nu veti scapa de rautati, ca e homosexualitatea la mijloc sau nu. Cat de rea e lumea, sau colegii la scoala, cu alti copii care au probleme cu greutatea, sau care au disabilitati, sau care sunt perceputi ca fiind ciudati, dar care provin din familii traditionale, cu mama si tata?

Si cati copii provenind din familii traditionale au parte de abuz fizic si emotional, de multe ori pentru ca nu au fost doriti de la bun inceput sau pentru ca parintii lor nu sunt capabili sa fie parinti buni (si stim ca sunt destule cazuri de astea)? Putem spune ca e mai bine asa, doar ca sa fie ca restul copiilor? Macar un cuplu gay sau lesbian, cand incep o familie se gandesc serios la asta, stiu ce ii asteapta si aleg sa inceapa o familie tocmai pentru ca isi doresc foarte mult acest lucru. Si de aceea acel copil se va simti iubit si dorit cu atat mai mult.

Pareri impartite vor fi intotdeauna iar asta e doar parerea mea personala… sunt atatea rele in lumea asta incat n-ai sa reusesti niciodata sa-ti feresti copilul de toate. Tot ce poti face e sa-i oferi un camin plin de dragoste, intelegere, sprijin si compasiune, sa-l echipezi cu “uneltele” necesare sa infrunte viata si n-am nici o indoiala ca doua femei pot oferi asta cel putin la fel de bine ca un cuplu heterosexual. Si nu subestima cat de mult conteaza ca un copil sa vada ca parintii lui se iubesc si sunt fericiti”

4 maria la 9:43 pm

Sper sa iti fie de ajutor, cel putin cat mi-a fost si mie.Te pup si iti doresc sa iei cea mai buna decizie pt tine,pt ea, pt voi la urma urmei . Numai bine :p

5 Arianna la 11:00 pm

Buna Claudia,
Sunt in exact aceeasi situatie ca si tine: Bucuresti, 31 de ani, relatie lunga si stabila. Tot ceea ce lipseste cuplului nostru pentru a fi fericit pe deplin este un copil.

Pe noi nu existenta tatalui ne preocupa, ci mediul social in care ar creste copilul. De aceea am ajuns la doua concluzii: ori ramanem in Romania si-l dam la una din scolile straine din Bucuresti unde educatia se face in spirit occidental si riscul de a fi marginalizat este mai mic decat in scolile de stat, ori plecam din tara.
Inca ne e frica sa alegem, inca ne gandim daca lumea asta este pregatita pentru copilul nostru…
O familie fericita iti doresc!

6 dana la 4:40 am

Salut Claudia, tin sa-ti spun ca un copil nu are nevoie de un tata in sensul propriu, ci de parinti care sa-l iubeasca indiferent de sex. Eu am 32 de ani ma trag dintr-o familie destramata, un tata care ma batea mai tot timpul si ma dadea afara din casa si o mama care mai tarziu m-a renegat pt ca sunt lesbi. Intr-un cuvant am parinti, o mama si un tata care mi-au dat viata, dar nu m-au iubit niciodata si asta doare mai mult decat daca m-as fi nascut intr-o familie gay.
Crede-ma, incet incet si in romania in cel mult 20 ani si cuplurile gay vor fi vazute ca ceva normal dupa ce vor disparea generatiile comuniste, cred ca va fi ok sa avem si noi cuplurile gay copii, asa ca lupta pt drepturile noastre pt copiii nostrii, bafta!

7 paku2na la 1:04 pm

buna claudia, ma bucur enorm de mult pentru tine ..esti o femeie norocoasa.. visul meu este de asemenea sa am un copil.. sa imi traiesc viata in liniste alaturi de iubita mea ..sa am familia mea…. eu am crescut cu parintii pana la varsta de 9 ani dupa care m-au abandonat ..consider parinti pe cei care m-au crescut.. ..un copil are nevoie de iubire si afectiune..as fi dat orice sa ma fi nascut si crescut intr-o familie gay… in urmatorii ani sper ca si in romania sa fim acceptati toti cei din LGBT .. atunci va fi totul ok … vom avea familiile noastre si vom trai in pace si liniste fara gandul la ce vor spune cei din jur si cum vor fi integrati in societate copiii nostrii.. iti doresc multa fericire si o familie frumoasa..cu stima , respect si prietenie doina

8 Anonim la 9:36 pm

Multumesc mult tuturor !sunt atat de bucuroasa ca am putut vorbi despre asta,mi-a trebuit curaj si pentru a scrie mica parte din povestea mea ,,secreta,,si imi pare atat de bine ca macar aici putem gasii intelegere,va pup si va imbratisez cu drag pe toate.

9 claudia la 10:15 pm

Dragele mele , va multumesc din tot sufletul meu pentru incurajari ….ma bucur ca, macar asa in felul asta am putut sa ma destainui si sa impart cu voi o mica parte din povestea mea de iubire,noi nu am putut sa ne bucuram in fata cuiva de fericirea noastra si suntem nevoite sa pastram totul in carapacea noastra .Sper sa ne ajute Dumnezeu pe toate si sa ne ierte daca traim vreo greseala(asta este un alt gand care,, ma omoara,,),va pup pe toate si va imbratisez cu drag.

10 A.P. la 11:00 pm

stiu ca e greu sa cantaresti o astfel de situatie..si eu o fac in fiecare zi, desi nu sunt intr-o relatie..totusi, am ajuns la cateva concluzii-desi o sa fie o adevarata provocare poti sa ai un copil si in tara asta care ne priveste asa cum stim,asta cu conditia sa ai langa tine un om puternic, capabil sa-si asume alaturi de tine aceasta responsabilitate si din cate am inteles din povestea expusa, te numeri printre acesti norocosi. eu ma gandesc de ceva vreme daca nu ar fi mai indicat sa plec undeva departe pt a-mi intemeia o familie, dar daca as gasi un om care sa gandeasca la fel ca mine as ramane si as infrunta greutatile pe care le presupune o familie gay.
si in ultima vreme am mai invatat ceva-nu este egoist sa ai un copil in situatia noastra;cel mai important pentru copii este sa se simta iubiti, ocrotiti, acceptati pt ceea ce sunt si sa li se ofere prin educatie un set de principii si valori sanatoase care sa-i ghideze mai tarziu. uita-te la “the kids are all right” ca sa vezi exemplificarea exacta a unei astfel de situatii..

11 valentina la 10:40 am

adoptati un copil