Spun cu voce tare ca sunt lesbiana desi am fost persecutata 20 de ani

8 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Viata unor lesbiene

Varsta: Necunoscuta Moment marcant: Necunoscut

Nu am nevoie de o scrisoare anonima, e un cuvant pe care il urasc! Eu vreau ca povestea tuturor ce traiesc in diversitate, ca mine, sa fie cunoscuta. Ma numesc Mariana Moni Maftei si sunt fericita ca pot spune cu voce clara ce simt, ce traiesc, precum si faptul ca nu ma simt diferita. Sunt o fiinta omeneasca care nu trebuie sa ceara nimanui permis sa traiasca sub acelasi soare ca si ceilalti. Sunt lesbiana, da! Si iubesc viata cu fiecare clipa care imi este data.

Dupa Revolutie, in 2001, am fost data afara din liceul in care lucram ca profesoara de franceza, pe motivul orientarii mele sexuale. Inainte de Revolutie, intre 1986 si 1988, am fost obligata sa ma internez intr-un ospiciu, pentru “personalitate decompensata”, ca sa nu merg la inchisoare.

In acest ospiciu, cu ajutorul unei pictorite care fusese internata ca “dusman politic” (fiica ei, actrita fiind, indraznise sa ramana in strainatate), puteam sa ma prefac ca iau pastilele de Haloperidol, care te distrugeau psihic si fizic.

Nu vreau ca povestea mea sa produca compasiune, as vrea doar ca cei tineri sa fie sinceri cu ei insisi si sa inteleaga ca nimeni nu are dreptul sa le spuna cum trebuie sa simta, sa traiasca, fara a mai mentiona ca locul de munca nu trebuie sa aiba nimic de a face cu viata particulara. Traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca!

Ca profesoara, am dat elevilor mei ceea ce am considerat mai util, nu pentru a trece un examen de o zi, ci pentru a putea face fata cat mai usor in viata lor cotidiana, de adulti. Ramanem copii, chiar daca viata pune riduri pe fata si mainile noastre, asa ca aveti grija de copilul din sufletul vostru si tratati-i pe cei din jur cum v-ar placea sa fiti si voi tratati.

Biserica e un lacas de psihologi cu sutana, sunt acolo persoane care vad biserica drept un loc de munca, iar preotia — o profesie. Nu toti aleg preotia din vocatie, dar sunt printre ei si oameni cu suflete deosebite.

Un fost coleg de catedra, preot care preda religie, ma intreba de ce nu ma duc acasa la elevi, in inspectie, pentru ca asa mi se pregateste o masa, o atentie. Taceam si ma gandeam: care dintre noi e imoral, asa cum ma numea el pe mine? Ce e mai imoral, sa merg acasa la o familie care avea sau nu strictul necesar si sa plec acasa cu traista plina, sau felul meu de a simti in lumea asta?

Uneori opinia in cancelarie era: “Cum sa dai note bune lui X? Taica-su e un betiv pe care il miluieste biserica cu cate ceva”. Ce vina aveau copiii aceia care erau destul de isteti si pe care incercam sa-i apreciez ca pe oricare alt elev? Cine pune limita intre moral sau imoral? Cine are unitatea de masura in universul acesta?

As dori sa pot trai cat sa prind o noua ierarhie a valorilor morale in lumea asta, dar cum cred in reincarnare, nu disper. Astept ca soarele, acelasi dintotdeauna, sa ne ajute sa vedem lumina reala a fiecaruia pe care il marcam, il etichetam si il discriminam.

SUA a folosit cuvantul “SIDA” pentru a marginaliza homosexualii si a-i incrimina in anii ’70-’80. Drogurile si prostitutia au fost asociate ani si ani cu cei de conditie sexuala diferita, pentru a le da o imagine negativa, dar nimeni nu recunoaste cati oameni de arta, de litere si alte persoane celebre au fost, sunt si vor fi ca noi.

Lumea e facuta din bucati si, paradoxal, fara aceste bucati lumea nu ar putea exista. Am invatat si invat multe de la fiecare persoana, fara sa tin cont de culoarea sa, de rasa, de nimic, doar este o persoana pentru mine, o persoana!

Nu e cazul sa folosim cuvinte precum “toleranta” sau “acceptare”. Suntem datori insa sa facem ca lumea sa constientizeze ca viata e un dar al fiecaruia, pe care nimeni nu il poate dispretui.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 8 comentarii }

1 Alexandra (admin) la 5:41 pm

Mariana, felicitari pentru puterea de care dai dovada. Ce nu te omoara te face mai puternic si in cazul tau zicala e atat de adevarata!

Povestea ta e de printat si de lipit pe oglinda din baie ca noi toti cei tineri sa nu uitam ca avem o responsabilitate fata de noi insine si fata de generatiile viitoare. Numai fiind sinceri cu noi insine si traind adevarul nostru personal vom putea schimba societatea in care traim, o vom obliga sa ne recunoasca drepturile si sa ne accepte asa cum suntem.

Doar asa vom pregati terenul pentru generatiile viitoare de tineri si tinere cu alta orientare sexuala decat hetero. Noi suntem exemplul care le va da curaj sa se accepte pe ei insisi. Si poate ca viata lor va fi mai usoara.

2 Ella la 6:24 pm

Fara cuvinte, esti puternica… You are my role model !

3 Anonim la 8:59 pm

esti f tare .Ce mult imi doresc sa fi avut si eu curajul tau cand dupa o casnicie esuata de 4 ani am hotarat ca eu imi doresc altceva dar am ascuns asta de fatza acestei lumi in care traim si ca atare nu am avut parte de fericire linga o femeie adevarata ci doar mi-au trecut prin viata iubiri mediocre Dar asta e cand te ascunzi mintindu-te pe tine insati ai parte doar de minciuni.Inca o data te apreciez pentru curajul tau, inseamna ca esti o femeie puternica si sincer mi-ar fi placut sa te pot intalni in viata aceasta pentru ca esti un exemplu pentru noi ceilalti care ne temem de gura lumii renuntand astfel la viatza noasta si la dreptul nostru de a fi fericiti

4 adriananiko la 3:10 am

felicitari nu toti au curaju sa recunosca chestia asta bravo esti puternica eu una nu am curaj sa spun cu voce tare ?

5 paku2na la 3:28 pm

FELICITARI Mariana! citind povestea ta increderea in mine prinde contur sis e consolideaza:) sunt lesbi. da! si o spun cu voce tare!niciodata nu mi-a fost greu sa recunosc si sa ma afisez in fata lumii.totii cei care ma cunosc stiu ceea ce sunt… prietenii adevarati te accepta asa cum esti .. nu cont orientarea sexuala , important e sa fi om.visez sa ma casatoresc cu o femeie, sa imi traiesc viata alaturi de o femeie.cu stima si respect, Pacurar Doina Valeria, sb! o zi frumoasa si plina de speranta ptr ziua de maine:)

6 Raluca la 1:57 pm

Imi place povestea si “nebunia” ta, autentiicitatea si curajul de a fi cineva cu coloana vertebrala, se intampla din ce in ce mai rar sa intalnesti astfel de persoane.

7 siropdesoc la 8:35 pm

chiar daca scriu deocamdata sub pseudonim, scriu pentru ca vreau sa intaresc ce ai spus: NIMENI!!! nu are masura moralitatii/imoralitatii in lumea asta!! nimeni nu cunoaste intreg universul pentru a putea discerne intre bine si rau!! fiecare are propria lui structura! ne cioplim unii pe ceilalti ca sa “corectam” pana cand ne trezim cu cu o copie in fata lipsita de vlaga..si atunci nu ne mai trebuie acel om…
in fine…povestea ta imi trezeste mai multe ganduri…le opresc insa..poate altadata

8 anka la 4:46 pm

felicitari.mi-a placut povestea ta si ai dovedit ca ai fost curajoasa si ai infruntat multe rele si ca intelegi multe lucrurile fara sa judeci pe oamenii…foarte rar exista oamenii mai in varsta care sunt open-mind si nu judeca pe nimeni si intelege pe cei ca noi adica lesbiene,gay sau homosexualitate,ma bucur enorm ca te simti f.bn asa dupa ce ai zis tot adevaru despre mine.multe felicitari din partea mea.mult succes.