Prinsa intr-o relatie cu un barbat desi stiu ca iubesc femeile

8 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Viata unor lesbiene

Varsta: 26-34 ani Moment marcant: Prima relatie cu o femeie

Buna! Imaginati-va ca eu de abia acum am descoperit acest site! Nici nu va puteti imagina ce usurare simt sa vad ca nu doar eu sunt singura persoana intr-o situatie ca asta (nesiguranta, intrebari fara raspuns, sa nu ai cu cine vorbi despre asta).

Povestea mea seamana cu a multor alte fete/femei. Sunt genul baietos, din generala eram mai mult prin preajma baietilor, fotbal, alergari, tot ce inseamna sport. Aveam mai multi prieteni baieti decat fete si nu ca nu as fi vrut eu, dar cred ca eram exclusa tocmai din cauza ca ma intelegeam bine cu baietii.

Asta pana catre sfarsitul clasei a 8-a cand am inceput sa ma inteleg super bine cu o fata, care si locuia aproape de mine. Am ajuns la liceu (fiecare la alt liceu) dar relatia noastra (de prietenie) nu s-a racit, dimpotriva, ne-am apropiat mai mult. Nu trecea o zi sa nu ne vizitam, sa iesim la plimbari sau pur si simplu sa stam la taclale.

Toate erau bune si frumoase pana cand am realizat ca insemna pentru mine mai mult decat o prietena. Radeam cand era fericita, plangeam cand era trista. As fi facut orice pentru ea, chiar am si ajutat-o sa se cupleze cu un baiat de care ii placea mult, chiar daca lucrul acela m-a facut foarte nefericita. Pentru mine nu conta decat fericirea ei.

Bineinteles, nu i-am spus niciodata ce simt pentru ea, imi era rusine. De multe ori ma vedea ca ma uit mai insistent la ea si nu zicea nimic, doar zambea. Sau isi ridica o spranceana… parca asteptand sa zic ceva. Dar mie mi se opreau cuvintele in gat.

Sunt o persoana mai emotiva (si culmea, numai cu femeile mi se intampla asta). Asta pana intr-o zi cand a venit la mine si mi-a zis ca seara urma sa mergem la cineva la un chef. I-am spus ca nu prea am eu starea necesara de mers la chefuri (as fi preferat sa stam numai noi doua) dar nici nu a vrut sa auda de asa ceva. Asa ca am mers. Nimic anormal, pana dupa prima sticla de bere pe care am postit-o.

Am vazut-o ca se uita cam ciudat la mine, de fapt mai mult la buzele mele. A mers sa mai aduca o sticla de bere si a venit si cu o tigara aprinsa. S-a apropiat de mine si mi-a pus tigara pe buze dar nu mi-a bagat-o in gura sa pot trage si eu un fum… doar a plimbat-o pe buza mea de jos… incet… apoi s-a aplecat la urechea mea si mi-a spus ca am buze frumoase si s-a intors si a plecat.

Am ramas ca trasnita langa peretele ala, nu ma mai puteam misca, nu stiam cum sa reactionez, ce sa zic, daca glumise, sau vorbea asa din cauza alcoolului. Miile de intrebari care iti trec in momentele alea prin cap. Oricum nu am apucat sa analizez eu mult situatia ca s-a intors inapoi, m-a luat de mana si m-a scos afara, a zis ca sa ma duc cu ea pana la masina sa isi ia tigarile.

Nici nu prea mai conteaza ca numai la masina nu am mai ajuns. Cum-am iesit afara m-a intors catre ea si m-a sarutat. Si am sarutat-o si eu… incet… ud… si ne-am jucat una cu alta. A fost frumos tot ce s-a intamplat intre noi, poate cea mai frumoasa perioada din viata mea. Acum s-a terminat, ea s-a maritat, are si copil, dar si acum suntem bune prietene si cand ne intalnim mai depanam-amintiri cu ce a fost.

Singurul lucru pe care il regret e ca nu am avut curaj sa-i spun ce simt. Poate toate lucrurile ar fi decurs altfel, poate alta era viata mea. Acum sunt intr-o relatie cu un barbat de un an si 7 luni care habar nu are de viata mea de dinainte, dar mai rau de ce simt pentru el (sau mai bine zis de lipsa sentimentelor).

Sunt prinsa pana peste cap in ceva din care nu stiu cum sa mai ies. Viata mea e o mizerie din punct de vedere al sentimentelor, al iubirii asa ca sfatul meu este sa nu va fie frica!!! Sa nu va fie frica sa spuneti tuturor ca iubiti, nu conteaza pe cine si de ce, daca e femeie sau barbat, sa nu va fie frica sa fiti fericiti caci viata trece repede si mai bine o viata cu o persoana pe care sa o iubesti decat una plina cu persoane pe care le respecti si la care doar tii.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 8 comentarii }

1 Paula la 8:05 pm

Buna,
Te citez “Sa nu va fie frica sa spuneti tuturor ca iubiti, nu conteaza pe cine si de ce, daca e femeie sau barbat, sa nu va fie frica sa fiti fericiti”.
Tu de ce esti nefericita langa un barbat?I-a taurul de coarne si fii tu insuti…
Asteptam vesti pozitive…

2 Olga la 8:47 pm

Multumesc pt povestea ta, multumesc si pt incurajarile tale. Dar stii, ma gindesc ca daca tu singura ai proceda asa cum sfatui, viata ta s-ar schimba. Ai iesi din ceea ce esti, ai vedea cum e VIATA in iubire. Pt ca Tu contezi, Tu existi… la asta sa te gindesti. Mult succes :) .

3 mihaela la 7:54 pm

Nu ramane intr-o relatie cu un barbat doar fiindca e complicat sa iesi din ea, incearca tot ce poti ca sa fii fericita, de tine depinde! Gandeste-te ca nici el nu va fi fericit langa tine daca tu te vei gandi la ce nu ai cu el, dar in primul rand gandeste-te la tine, la cat de fericita ai putea face femeia potrivita si la cat de implinita ai fi tu:)! Mult curaj!

4 tinna la 8:54 pm

foarte frumoasa povestea ta ,cu un final mai aiurea.
tu dai sfaturi dar de ce nu te gandesti si la tine,nu-ti distruge viata ,sunt sute de fete ca tine, esti tanara nu ai nimic de pierdut. succes!!!

5 nkara la 9:51 pm

Multumesc la toate pentru sfaturi si gandurile bune.
Da,stiu,dau sfaturi dar eu nu le urmez…aiurea!Asta e,banuiesc,un alt defect de-al meu…sunt tare la a rezolva problemele altora,dar cand vine vorba de viata mea sunt o lasa…si nu genul de las care ar fugi din calea problemelor,doar genul care,decat sa ,,raneasca” persoanele dragi din viata lui mai bine prefera sa sufere el(in cazul asta fiind vorba de mine).Sfaturile mele erau pentru persoanele mai curajoase,daca pot spune asa ceva.Pentru cei sau cele care stiu cum sa steie singuri pe picioarele lor.Eu sunt inca un copil care merge dea busilea…si deabea apuc sa cresc mare sa pot fugi!!
Dar un lucru bun tot a iesit din ,,descoperirea acestui site”.Aveam pana acum doar intrebari fara raspuns…doar framantari fara pic de alinare! VOI toate m-ati ajutat,cu povestile voastre,trairile si sentimentele voastre…am ras si plans…dar cel mai frumos e ca STIU ca acum nu mai sunt singura! Si asta ma ajuta enorm…zi de zi…pas cu pas!
Iar primul pas si poate cel mai important a fost sa ma despart de prietenul meu.A iesit urat(nici nu ma mai chinui cu detalii)….dar am realizat ca a mintii pe altcineva(cu cat ca nu e frumos)reusesti cumva sa te impaci cu gandul…dar sa te minti pe tine insuti…ajungi sa nu te mai poti uita la propria-ti reflexie in oglinda.
Asa ca,incet,incet incerc sa ma accept asa cum sunt…si sa-i fac si pe altii sa ma accepte.Iar daca nu…asta e!NU o sa-mi mai para rau.Vreau doar sa traiesc si sa fiu fericita(cu un inger de femeie langa mine!!!).
Va multumesc inca odata la toti cei care a-ti facut posibile toate astea…in special lui Alexandra.Cu stima…

6 mihaela la 8:25 am

Bravo! Ai facut pasul cel mai important! Nu e asa ca acum te placi cand te privesti in oglinda?:) schimba ceva si in look-ul tau, ia-ti o haina noua, un accesoriu, nu stiu, orice, si intampina primavara cu alta atitudine. Restul va veni de la sine, esti tanara si ai un suflet cu siguranta minunat, trebuie doar sa-i gasesti perechea:)! Iti doresc tot binele din lume!

7 nkara la 5:28 pm

Multumesc din suflet pentru vorbele bune si incurajari….sti vorba aia ”ma simt mai usor cu …kg”?Ei bine eu de cand am terminat relatia cu ”omul” meu am impresia ca Killimanjarro s-a dat jos de pe mine!!!!Nici nu mai am nevoie de schimbari de look sau mai stiu eu ce…sunt FERICITA asa cum nu am mai fost de muuuuuulllta vreme.Chiar daca sunt singura… :( .Dar astea or sa se schimbe incetul cu incetul…si sper ca toate sa fie bine.
Iti multumesc inca odata pentru tot!Si sper ca toate sa ne gasim fericirea.
Meritam!!!

8 Olga la 8:52 pm

Buna “nkara” !
Ete ca ai facut primul pas, si ai dat o umbra jos de pe tine, bravo :)
Spuneai mai sus ca esti un copil, m-ai facut sa zimbesc… prin faptul ca ti-ai dat nume la problema ta. Toti sintem copii, la nivele diferite.
“…si sa-i fac si pe altii sa ma accepte.”, ai sa-ti complici viata numai :D E inutil si fara sens sa obligi pe cineva. Apropo, tie ti-ar placea ca cineva sa vb cu tine din obligatie? Sa zimbeasca fals? Nu meriti !
Daca iti reuseste cu obligatul, promite sa scrii secretul :D
Sa ai o primavara cu “succes” :) (poate gasesti acel inger ;) )