Mi-am negat sexualitatea mult timp dar acum stiu ca vreau o femeie

36 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>De ce sunt lesbiana

Varsta: Necunoscuta Moment marcant: Indragostita de prietena cea mai buna

Sunt un caz classic in care mi-am petrecut copilaria jucandu-ma cu masinile si fotbal cu baietii, in care cochetul feminin specific adolescentei a lipsit cu desavarsire si in care pasul spre maturitate s-a facut intr-o totala necunostinta de cauza privind identitatea mea sexuala.

Am crescut intr-un oras minuscul in care abia daca existau parinti singuri, iar homosexualitatea era, in cel mai fericit caz, un tabu absolut pentru ca in cele mai multe situatii era infierata in gura mare fara nici o retinere.

Am negat cu putere indiciile ce mi se revelau despre mine pentru ca parea singura cale. Alternativa era sa renunt la cea pe care o iubeam cu o pasiune nebuna de ani si ani la rand. Aici intervine atipicul — mi-am dedicat perioade enorme de timp unor femei care existau in viata mea cu titulatura de prietena cea mai buna si fara de care nu mi-as fi putut imagina viata.

Stiam ca nu pot trai fara ea si, la fel, stiam ca in momentul in care i-as marturisi toate nuantele cu care o iubesc ar fi disparut definitiv de langa mine.

Asa ca am ales sa traiesc o viata in minciuna care ma consuma pana la o stare vecina cu depresia; si asta mai ales pentru ca nu puteam sa-mi explic starile prin care treceam. Nu-mi permiteam aceste explicatii pentru ca ar fi fost inceputul sfarsitului, ar fi fost momentul in care ar fi trebuit sa plec de langa ea si nu aveam puterea.

Abia in momentul in care a fost clar, definitiv si irevocabil ca nu va fi niciodata a mea am putut sa afirm cine sunt. Asteptasem deja atata vreme incat a fost mai mult un strigat decat o declaratie si nu stiu nici azi daca as fi avut curajul sa o fac fara sa ma tina cineva de mana. Spun asta pentru ca a fost cineva acolo pe intreg procesul regasirii mele, cineva fara de care ar fi fost infernal.

A fost o luna de nesomn, stress si framantari care, daca ar fi ramas neverbalizate m-ar fi adus in pragul nebuniei sau m-ar fi trecut peste el. Dupa ce tumultul ideilor si emotiilor s-a mai calmat au inceput revelatiile: am inteles cine sunt si de ce, am inteles care este locul meu, mi-am inteles trairile si originile unor atitudini si rationamente.

A fost ca o lunga covalescenta dupa o boala grea care mi-a consumat energia, pofta si dorinta de a trai si de a ma bucura de orice. A fost o calatorie catre un eu care acceptase benevol sa se ajusteze in functie de dorintele altcuiva; nu e un repros pe care i-l aduc ei pentru ca eu am ales sa fie asa, dar asta nu inseamna ca alesesem si bine.

A fost suprinzator de bine sa ma redescopar si sa-mi amintesc cat de mult imi plac anumiti oameni, anumite lucruri si un anumit stil de viata la care renuntasem pentru ca era incompatibil cu ea. Imi dau seama in timp ce scriu cat de ciudat trebuie sa para faptul ca imi dedicam viata unei femei fara sa accept ca o iubesc cu totul si nu doar ca o prietena, dar am explicat deja de ce.

M-as bucura daca ce am expus aici sa serveasca drept exemplu negativ pentru cele care inca se mai cauta si care inca se lupta cu ele insele. Stiu ca sunt precepte religioase care ne condamna, dar divinitatea nu pedepseste iubirea indiferent de forma pe care o imbraca, doar biserica arata cu degetul din ignoranta.

Stiu ca purtam un stigmat social si ca este indicat ca discretia sa ne caracterizeze comportamentul afectiv, dar o societate care judeca in aceste coordonate este cea bolnava, nu noi.

Desi din alte motive (cele pecare le-am expus mai sus), si eu am mi-am negat natura, asta nu ajuta cu nimic si nu rezolva nimic. Singurul rezultat al negarii este acela ca se pierde timp valoros in care ai putea se te bucuri de viata, sa iubesti si sa nu te mai simti vesnic extenuata din atata conflict interior.

Numai daca te accepti in totalitate poti ajunge sa te iubesti si doar daca te iubesti pe tine te poti darui altcuiva fara sa-i fii dependent asa cum facusem eu. Stiu ca nu e deloc usor, dar acesta e singurul drum catre sanatate mintala si implinire.

Numai dupa ce am trecut prin acest proces am putut spune ca vreau s-o iubesc pe EA pentru tot ce este si pentru tot ce nu este, pentru cine este si pentru cine nu este.

Vreau sa simta ca sunt punctul ei de sprijin si vreau sa stiu ca in bratele ei m-as putea prabusi fara teama ca ma va scapa; vreau sa plang de fericire cand o privesc si sa stie ca sunt numai pentru ea. Vreau sa inteleg cine este si sa pot si eu langa ea.

In acest moment nu exista o persoana careia sa-i dedic aceste randuri, dar macar acum stiu ce caut, stiu ca EA exista undeva si asta e premisa fericirii mele.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 36 comentarii }

1 Alexandra (admin) la 9:22 am

Emotionanta povestea, multumesc ca ne-ai trimis-o.

Sa nu regreti ca ai pierdut timp iubind-o pe prietena ta cea mai buna, totul se intampla la un anumit moment cu un motiv anume. De curiozitate, mai esti prietena cu ea sau ai rupt de tot legatura?

2 A.P. la 10:28 pm

Da, suntem prietene in continuare, dar e o perioada dificila pentru ca acum se redefineste relatia noastra, iar ea nu stie exact de ce s-a schimbat atitudinea mea. Desi cred ca banuieste…

3 ellalove la 12:22 pm

Buna
Acea ea poate fi oriunde….o poti gasi oricand pana si prin mesajele care le transmiti si invers. De unde esti?

4 A.P. la 10:29 pm

Sibiu. Tu?

5 Redd la 1:01 pm

Wow, da… Ma regasesc in fiecare experienta, fiecare cuvant…

6 A.P. la 10:32 pm

Ma bucur ca am reusit sa verbalizez si sa infatisez nu doar experienta mea, ci si a ta si a altora…sper sa fi putut ajuta, chiar si intr-o mica masura alte femei care sunt sau au fost la fel de “torn”…

7 tatiana la 1:31 pm

Interesanta povestea…sper sa-ti gasesti jumatatea si sa-ti traiesti viata asa cum simti si cum iti doresti…

8 A.P. la 10:37 pm

Am inceput deja sa-mi traiesc viata asa cum simt, iar pe ea o voi gasi, sunt aproape sigura de asta! ms tuturor pentru sprijin si feed-back!

9 Gilda la 2:17 am

Foarte bine scris. Felicitari!
Desi nu ma regasesc in randurile tale (faza mea de negare a fost scurta, acceptarea a venit mult mai usor) vreau sa-ti multumesc gandindu-ma la femeile care simt ce ai simtit tu atunci, cred ca le-ai ajutat.

10 A.P. la 10:51 pm

Nici nu ai ideea cat m-as bucura sa ai dreptate si sa le fi ajutat..

11 Gilda la 4:21 am

Uite, pe mine m-a ajutat mult primul mars care s-a desfasurat in Bucuresti in cadrul GayFest. Atunci am avut o revelatie: NU SUNT SINGURA! Pentru mine a fost un moment deosebit, desi oamenii prezenti acolo nu venisera ca sa-mi rezolve mie o problema, ci venisera ca sa se exprime liber. Cel mai probabil ai facut si tu asta fara sa stii.

12 A.P. la 11:12 pm

Daca o sa fiu prin bucuresti o sa vin. Nu am fost niciodata si cred ca e o experienta faina.

13 Arianna la 10:04 pm

Mi-ar placea foarte mult sa particip la o parada la noi, dar din pacate inca n-am curaj. Stiu ca ar trebui sa ne implicam mai multi care avem puterea sa schimbam mai repede mentalitatea ca gay inseamna ciudat, travestit vulgar, papitoi de raiting la tv.
Am mers anul acesta la Amsterdam la GayPride. M-am simtit ca in alta lume. Evenimentul era mediatizat peste tot, tot orasul era impanzit de bannere in culorile curcubeului, pana si politia avea snururi roz la gat.
La parada propriu-zisa, care s-a desfasurat pe unul din canale, au participat cateva mii de manifestanti in 100 de barci si barje, fiecare barca reprezentand o idee, un oras, un brand etc. Pe langa acestia au fost inca 350 000 de persoane, publicul de pe margine, gay, familii gay cu copii, hetero. Toti, intr-o armonie totala, au asistat timp de 4 ore pe o ploaie torentiala la bucuria exprimarii oamenilor de a iubi oameni la fel ca ei.
Am avut ocazia sa vorbesc cu un tip gay din multime care a spus ca situatia n-a fost asa roz ca acum, ca si ei au fost oprimati acum 20 de ani.
Oare atat mai avem de asteptat sau putem evolua mai repede?!

14 stefyy la 8:56 pm

Wow, parca ma vad pe mine citind aceste randuri. De aceea o vei gasi si sunt sigura de asta pentru toti/toate e ceva bun pus deoparte.

15 A.P. la 11:13 pm

Thanks for the vote of confidence! :)

16 ying yang la 7:02 pm

Nu mai are rost sa zic ca asa s-a intamplat si cu mine: au fost 4 ani de chin, lupta in care am reusit sa ies invingatoare – asa ma consider. Acum dupa ce m-am acceptat asa cum sunt, nu-mi ramane decat sa astept…sa apara EA :D

17 Alexandra (admin) la 8:22 pm

Eu zic ca merita sa-ti impartasesti povestea cu noi :)

18 A.P. la 9:07 pm

Cred ca este mai aproape de tine decat te astepti…si la fel gandesc si despre mine!

19 A.P. la 6:08 pm

De obicei ti se intampla cand te astepti mai putin. Nu te descuraja ca o sa apara. Stiu ca nu-i normal, dar in Romania net-ul e cea mai simpla modalitate de a intra in contact cu altcineva. Asta e tara in care traim… si mai ales daca stai intr-un oras mai mic. Nici la Sibiu nu e prea roz, dar e mai bine decat unde am crescut…

20 Iulia la 11:28 am

Sibiu, ce frumos :) pana sa aflu ca esti din Sibiu credeam ca singura persoana diferita de pe acolo sunt eu, pt ca sincer, ori nu am eu gaydarul, ori pur si simplu Ele se ascund, ceea ce e trist. Dupa ce am trecut de faza acceptarii de sine am inceput sa fiu eu, cel putin fata de persoanele care conteaza si care stiu ca ma accepta. Spun asta pentru ca de fiecare data inainte sa marturisesc cuiva situatia mea, incercam sa aflu, prin anumite cai, ce crede respectiva/ul despre subiect. Si pana acum totul a fost ok. Din pacare sunt si eu in situatia ma multora, vad, adica in asteptarea Ei, insa privesc cu optimism inainte.
Cu admiratie, va salut fetelor.

21 Alexandra (admin) la 11:33 am

Iulia, poate iti adaugi si tu povestea… pentru alte fete din Sibiu? :D

22 Iulia la 12:30 pm

Povestea mea e deja pe site :) “Stiu ca nu as putea trai cu un barbat si ca tot ce-mi doresc e o femeie”. Urmaresc de ceva timp activitatea de aici si tin sa iti multumesc pe calea asta, pentru ca inainte de a infrunta lumea, aici ne putem incarca, oarecum, bateriile.

23 Alexandra (admin) la 12:44 pm

Ah bun… povestile fiind anonime nu prea am cum sa stiu cine sunt autoarele :) . Multumesc pentru poveste si raspandeste vorba despre initiativa noastra.

24 Iulia la 12:48 pm

Cu siguranta :) Take care

25 A.P. la 11:10 pm

Nu stiu daca te cunosc, dar sunt sanse mari ca tu sa ma stii. Sunt o figura destul de cunoscuta prin Sibiu. Tocmai ti-am recitit povestea si voiam sa te felicit pentru curajul de a te privi drept in fata si de a accepta cine esti. Dupa cum ai citit la mine a durat ceva mai mult…

26 Iulia la 4:53 pm

Cel mai probabil nu te stiu… Cunosc doar 2 persoane din Sibiu de care stiu sigur ca sunt lesbiene. Pe restul nici nu stiu unde sa le caut pt ca din cate stiu nu este niciun loc “destinat” lor :P si sunt in Sibiu doar de 3 luni. Dar cum am mai spus, cred in principiul “toate la timpul lor” desi uneori simt nevoia de a grabi lucrurile. :D

27 A.P. la 7:21 pm

Nu, nici eu nu sunt un membru marcant al comunitatii…nu de acolo ai fi putut sa ma cunosti. Dar daca abia ai ajuns la Sibiu, s-ar putea sa nu ni se fi incrucisat cararile pana acum. Cum ti se pare la Hermanstadt?

28 Iulia la 5:21 pm

E fain prin Hermannstadt, doar ca era mai frumos daca era muuult mai “luminat” acum de Craciun, dar asta e, trebuie facute si economii :D In rest, e OK…nu atat de mare pe cat ma asteptam.

29 A.P. la 11:04 pm

Da, e foarte mic orasul si, pe masura ce o sa incepi sa-l cunosti mai bine, o sa ti se para si mai mic.

30 Diana la 6:38 pm

Si eu am o poveste asemanatoare….Cu diferenta ca sunt bi. Am 19 ani. Imi plac femeile mai mature, in prezent iubesc o profa care sigur e hetero.

31 Arianna la 8:49 pm

Si mie cand eram mai mica imi placeau femeile mature, pentru ca in final sa-mi gasesc jumatatea intr-o tipa mai tanara decat mine ;)
Iar iubirea unei profe poate fi benefica, ajunge sa-ti placa sa inveti la materia pe care o preda (daca nu cumva e sport… hihi)
In scoala generala am facut pasiune pentru profa de geografie. A fost o adevarata tragedie cand am luat singura data 9.
Intre timp chiar am ajuns sa lucrez intr-un domeniu inrudit cu geografia.

32 Niusa la 6:10 pm

povestea mea la fel a fost ca si a ta: m-am indragostit innebuneste de o profa care preda lectia de matematica. ea isi dadea seama ca ma atasam de ea, iar ea ma privea cit mai des la ochi si sincer sa va spun am pirdut-o din ochi deoarece ea a plecat in strainatate si sunt deja singura si nu stiu ce sa fac mai departe

33 s.j. la 5:33 pm

E o experienta dureroasa sa te indragostesti de cea mai buna prietena, chiar sa primesti afectiune din partea ei, dar sa nu se intample nimic din frica de a nu distruge acea prietenie, de a nu pierde acea persoana. Eu cred ca e doar inceputul. Asta ne face sa ne dam seama cine suntem. Trebuie sa ne acceptam, sa fim puternice, sa tinem capul sus si sa nu renuntam. Cand ne asteptam mai putin o sa apara soarele si in viata noastra.

34 A.P. la 11:05 pm

Simt ca asa e si ca a fost o etapa necesara in viata mea, etapa fara de care as fi fost mai saraca. Mersi!

35 roxa la 12:40 am

Buna… nu stiu cum ar fi mai bine sa incep. De mult timp ma gandesc la cum ar fi. Nu am incercat niciodata dar sunt foarte dornica de o relatie cu o fata draguta si frumoasa.

36 A.P. la 9:36 pm

Ce-ti doresti e f normal, dar e ciudat cum ai formulat.