I-am spus ca ma simt atrasa de ea si ca-mi plac fetele

10 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Cine stie ca sunt lesbiana?

Varsta: 19-25 ani Moment marcant: Adolescenta

Mi-am dat seama de orientarea mea sexuala de prin clasa a VI-a. Ma atrageau extrem de mult fetele, iar pe baieti intodeauna ii consideream niste amici, niste simple persoane. Intodeauna imi placea sa fac ceea ce face un baiat: ma jucam cu masinute, jucam fotbal impreuna cu ei, faceam aproape orice ce ii placea unui baiat.

Una dintre prietenele mele cele mai bune si-a pus mai mereu intrebarea: de ce ma joc eu ca baietii si nu ca fetele cu papusile, de ce mie imi place sa ma imbrac mai mult in pantaloni iar ei in rochii sau fuste? Pe parcurs, si-a dat seama ca sunt mai diferita si am asteptat momentul potrivit sa-i spun ca sunt lesbiana.

Cu trecerea timpului, mi-am dat seama din ce in ce mai mult ceea ce se intampla cu mine. Cand eram in clasa a XII-a, am inceput sa ma port si eu ceva mai feminin. Am renuntat la hainele largi si am inceput sa port haine mulate, rareori purtam o rochie sau o fusta. Cei din jur imi spuneau micuta lebada misterioasa.

Incepusem sa petrec timp si in grupuri de fete, imi placea sa le observ gesturile, miscarile… dar cand venea vorba despre subiectul baieti… deveneam ceva mai retrasa de la aceste discutii. Primele persoane care au aflat despre orientarea mea sexuala au fost doua profesoare, ele fiind prietene bune din facultate.

Profesoara mea de engleza de meditatii a aflat in urma unei discutii pe un subiect de bacalaureat: cum as reactiona daca as afla ca unul/una din prietenii/ele mei/ele este gay sau lesbiana. Cealalta profesoara, diriginta la clasa si profesoara mea de meditatii la romana, a aflat mai in gluma dintr-o mica discutie. Mi-a fost oarecum teama ca isi vor schimba comportamentul fata de mine, dar din contra, m-au acceptat asa cum sunt si m-au sustinut.

In vara aceea, dupa ce am dat bacul si am intrat la facultate, le-am marturisit si prietenelor mele cele mai bune ca sunt lesbiana. S-au bucurat ca am avut increderea si curajul sa le spun adevarul. Mi-au spus ca-si dadusera seama dar ca nu au vrut sa faca presiuni asupra mea sa le spun si ca au asteptat sa le spun eu cand ma simt pregatita.

Tot in aceeasi vara au aflat si cei din familia mea. E ciudat, am parte de mai multa sustinere, intelegere si acceptare din partea persoanelor care ma inconjoara decat de la ei. Mi-au spus ca nu vor accepta niciodata asta si ca spera sa-mi treaca cat mai repede, mai ales ca am un nume cunoscut.

In primul an de facultate, am cunoscut-o pe ea, pe M. Nu stiam cum sa intru in vorba cu ea, ce sa-i spun… O vedeam deseori in aula atunci cand aveam cursuri comune. Coincidenta mare a fost sa ne inscriem amandoua la concursul Miss & Mister pentru balul bobocilor. Atunci am vorbit cu ea prima data si am devenit prietene de atunci.

Dupa aproximativ o luna, intr-o seara la ea, i-am spus ca ma simt atrasa de ea si ca-mi plac fetele. Ea mi-a spus ca nu o atrag fetele si ca este perfect hetero, dar ca apreciaza ca i-am spus asta si sa ramanem prietene. Pe zi ce trecea insa, eu imi dadeam seama ca sentimentele mele pentru ea deveneau din ce in ce mai profunde. Iar pe deoparte, simteam ca si ea imi raspunde la aceste sentimente.

Devenisem din ce in ce mai apropiate, cand mergeam pe strada ne tineam de mana, ne pupam pe jumatate de gura, etc. Pana intr-o seara cand eram intr-un club, mi-a marturisit ca ma iubeste si ca i-a fost frica sa-mi spuna atunci pentru ca nu mai simtise niciodata asta pentru nimeni. Mi-a spus ca nu-si explica de ce atunci cand am aparut eu in viata ei, au inceput sa o atraga fetele. M-am simtit intr-un fel speciala! Mi-a spus sa incercam sa avem o relatie, dar sa o luam pas cu pas. Si asa am facut!

Primele patru luni din aceea seara de cand ne cuplasem au fost cele mai fericite din viata mea, dar eram oarecum constienta ca intr-o zi o sa apara Fat-Frumos al ei pe cal alb si ca o sa ma paraseasca. Intr-o zi, cand eram la facultate, am coborat la barul facultatii impreuna cu colegii mei de grupa. Atunci am avut parte de ceva la care ma asteptam dar la care deopotriva nu ma asteptam. Era M. Se saruta cu un tip, un coleg.

M-am simtit aiurea cand am vazut asta, dar m-am asezat la o masa cu colegii mei. Toti au observat o schimbare pe fata mea, dar si-au inchipuit ca M. uitase sa-mi spuna de el (nimeni nu stia de relatia noastra, cu exceptia unui cuplu care ne erau prieteni si care isi dadusera seama). Eu nu vroiam sa ascund relatia mea cu ea, dar de dragul ei, ne afisam doar ca doua prietene bune.

M. nici nu ma observase ca eu ma aflam in incapere. Dupa ce i-a fost atrasa atentia la masa de acest cuplu, m-a vazut intr-un final, dar nu m-a bagat in seama. I-am trimis un sms sa ne vedem la baie sa vorbim, dar M. nu a venit … a venit C. (cea care isi daduse seama de ce se intampla) si mi-a spus ca ar fi bine pentru mine sa pun punct relatiei, altfel voi suferi si mai mult. Dar nu i-am dat ascultare.

Timp de trei zile nu am vorbit cu ea, iar in a patra zi m-a sunat, cerandu-si iertare si rugandu-ma sa-i mai acord o a doua sansa. Mare greseala am facut ca i-am acordat aceasta a doua sansa. Terminasem anul intai de facultate si am plecat cu M. la Costinesti sa muncim. Eram fericita, dar nu pe deplin.

Eram suparata cu ai mei si ma certam la telefon aproape zi de zi! Relatia mea cu familia devenise din ce in ce mai rea din momentul cuplarii mele cu M. Dupa o luna, a trebuit sa ma intorc acasa pentru ca mama se imbolnavise din cauza mea si ma simteam vinovata. Ar fi trebuit sa-mi dau seama din acea zi ca ea nu e persoana potrivita pentru mine. Ma pusese sa aleg intre ea si familie. Eu am ales familia.

Timp de doua saptamani am plans intr-una dupa ea. Prietenele mele incercau sa ma faca sa inteleg ca daca ea e persoana potrivita si daca ma iubeste cu adevarat, atunci ne vom impaca. Si ne-am impacat. Dar lucrurile au devenit altfel intre noi doua. Nu mai erau ca la inceput. Incepusem sa ne certam aproape din orice. Devenise mai indiferenta cu mine si imi spunea sa nu le mai ascult pe prietenele mele caci ele nu-mi doresc fericirea.

Am mai fost impreuna inca trei luni pana cand a aparut Fat-Frumos al ei (prima oara cand i-am vazut impreuna, din intamplare). Il cunosteam. In acea zi noi faceam 3 luni de cand ne impacasem. Il cunosteam pe L.,era un amic de la munca … Era fericit. Faceau 4 luni de cand erau impreuna. Atunci am pus punct la tot.

Mi-a luat cam 5 luni sa-mi revin dupa ea. Mi-am dat seama ca din cauza ei pierdusem foarte multe, dar nu-mi pierdusem prietenii pe care ii aveam. Ea m-a mai cautat, spunandu-mi ca ma iubeste, dar eu deja nu mai simteam nimic. Vorbele ei nu ma mai atingeau cu nimic. Acum o luna am aflat ca s-a maritat cu aceasta persoana L. In fine, trecutul ramane trecut. Sunt fericita ca am in jurul meu oameni care ma sustin si imi acorda intelegere.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 10 comentarii }

1 Anonim la 10:05 am

Destul de trista intamplarea prin care ai trecut, insa cum si tu ai mentionat, partea buna e ca exista acei prieteni care te vor sustine intotdeauna. Lucrurile bune se intampla cand te astepti cel mai putin asa ca nu trebuie sa-ti pierzi speranta. Si, parerea mea, cei care merita pe deplin dragostea ta sunt cei care te accepta asa cum esti , nu cum vor ei sa fii.

2 Ana la 8:45 pm

Da, ai dreptate si de aceea sunt fericita, datorita lor .. dar acum traiesc o alta poveste ce ma face pe deplin fericita :)

3 andreea la 12:03 pm

Foarte frumoasa povestea, dar si foarte trista. Pacat ca ai avut de suferit.

4 Deea la 11:06 am

O poveste de dragoste..unele se sfarsesc bine altele nu..conteaza k ai ramas cu amintiri si prieteni..si cu un nou inceput in fata. Nu uita, relatiile vin si pleaca, prietenii adevarati mereu raman, deci niciodata nu te pune in stituatia de a alege intre cele doua, pentru ca nu e necesar, ambele se pot completa in armonie.

5 ro la 10:29 pm

Perfect de acord. Mi se pare aiurea sa trebuie sa alegi. Cu cine iti sfarsesti ziua si iti incepi dimineata iti umple acel gol pe care un prieten nu ar fi in stare sa o faca la fel. Iar prietenii sunt prieteni indiferent pe cine iubesti.

6 Arianna la 2:19 pm

Esti norocoasa daca spui ca ai avut nevoie doar de 5 luni ca sa-ti revii dupa tipa aceea. Mie mi-au trebuit vreo 2 ani “sa ma vindec” dupa prima relatie – care a durat 10 luni. Iti urez sa ai parte de multa fericire in viata si sa-ti gasesti acea 1/2 care sa te completeze :)

7 tatiana la 7:12 am

Foarte frumoasa poveste si trista in acelasi timp cum a zis si Andreea, dar e bine ca ai avut prieteni de incredere si te-au ajutat si sustinut. Probabil ea nu te-a iubit niciodata, daca te-ar fi iubit nu te facea sa suferi. Cand iubesti cu adevarat nu faci persoana de langa tine sa sufere. Ma bucur ca ti-ai revenit. Pacat ca unele persoana isi bat joc de sentimentele noastre. Iti doresc sa-ti gasesti perechea si sa te iubeasca asa cum iti doresti. Te pup.

8 Ana la 11:56 pm

Da, intr-adevar mi-a luat poate prea putin ca sa-mi revin dupa ea, dar incepusem sa-mi dau seama cum este ea de fapt ca persoana :)

9 Arianna la 12:28 pm

Ma bucur pentru tine ca ti-ai dat seama cu ce fel de persoana ai de-a face si, mai ales ca ai avut puterea sa pui capat unei relatii care implica doar durere si sacrificiu din partea ta.

10 monica la 10:46 am

Chiar frumoasa povestea ta chiar daca intr-un final este trista oricum trecem prin multe in aceasta calatorie prin viata si orice experienta te face mai puternica… pot sa spun ca am trait si eu cateva din aceste sentimente pe care le-ai trait tu.