M-am luptat cu intrebarile legate de lesbianism. Da, iubesc femeia.

19 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Viata unor lesbiene

Varsta: 19-25 ani Moment marcant: Adolescenta

Iata-ma, intr-o noapte – dimineata de mai, soptind o tigara, zambind spre cuvintele si sufletele voastre, pe care le-am simtit: calde, triste, descurajate, inaltatoare, sensibile, dureroase, neincrezatoare, pline de speranta, iubitoare; fara sa va/ne stiti/stim, ne-am adunat Oameni.

Da, iubesc femeia. Nu simt ca trebuie sa imi “etichetez dragostea”, desi mi-e clar, societatea o face pentru mine. Nu ma deranjeaza sa fiu denumita gay sau lesby. Omenirea a avut mereu nevoie de explicatii si definitii pentru orice.

Desi sunt destul de tanara, am trait intens – cat sa pot spune ca m-am regasit macar cu un sfert de gand in fiecare poveste pe care ati scris-o aici. Am ars si ard ca o torta – de drag, de prea frumos, de prea plin si de prea trist. Toate la un loc, pe rand, trait sau visat.

Prima iubire…aveam aproape 18 ani si ochii plini de vis si inocenta. Nu am stiut ce mi se intampla si de ce simt asa pentru o femeie. Ea imi era profesoara, avea pe cineva in viata ei de foarte mult timp, urmau sa se casatoreasca. Dar i-am marturisit. Pentru ca nu gaseam nimic rau in sentimentele pe care i le purtam, pentru ca mi se parea mai presus de mine ceea ce mi se intampla – asa, ca un dar divin.

Am trait o poveste frumoasa si dureroasa, plina de emotie si fragezime. Nu regret, nu o reneg, o pastrez frumos intr-un colt de sine. Apoi au inceput luptele…acele ganduri si intrebari care nu-ti dau pace – “asa sunt? asa simt? ce am sa fac? cum vor reactiona parintii mei? dar prietenii? si poate, daca nu asta sunt cu adevarat? si daca asta sunt si am sa vreau un copil, cum am sa il pot avea?” Toate intrebarile pe care un tanar de 18 ani si le poate pune, cu ingrijorare si teama, nestiind sa se inteleaga sau sa se linisteasca.

Cu fruntea si sufletul in maini am pasit spre lume. Am iubit la ceva vreme dupa prima poveste un barbat — pentru ca am cunoscut pe cine trebuie si mai ales, cand trebuie — pentru ca aveam nevoie sa stiu ce sunt. L-am iubit, asa cum iubesti ceva drag, asa cum am stiut, stangaci. Nu m-am intregit, nu mi-am intins aripile — semn pentru mine sa merg mai departe.

O alta poveste, o alta femeie mi-a aparut in viata. Si de data asta eram la varsta in care aveam “nerv” – acel nerv numit dorinta de a face dragoste. De a ma sti sub palmele cuiva, in gandul cuiva, in inima de om. Nu a fost ceva intens dar m-am cunoscut si recunoscut. Si parca, uite asa, mi s-au mai dus din intrebari…si am mai facut un pas.

Intr-o zi, m-am indragostit atat de tare ca nu am putut sa respir. Si nu m-am impotrivit. Ea era frumoasa (nu frumusete trecatoare), eu eram mai pregatita (dar tot tanara). Si cu ea, atunci, am simtit sa fac pasii intregi si apasati. Asa ca, fara sa pot sa ma mai restrang in mine (aveam aripi), m-am hotarat sa ii spun mamei mele. Un gest care a adus dupa sine un haos total — ea nu a inteles, eu nu am vrut sa o ranesc, ea a fost ranita, eu m-am disipat.

Stiu ca ma iubeste, stiu ca o iubesc — si o inteleg… cumva. Dupa o vreme de cuvinte grele, au urmat taceri. Lungi, ca umbrele pe sub tample. Nu am putut sa lupt si nici sa zac — poate cea mai dificila perioada din viata mea — am renuntat la ea atunci. Ea, dragostea. Si da, m-am rupt.

Ceea ce ma face sa marturisesc si ce mi-ar placea sa stiti e ca niciodata nu te poti lupta cu tine. Si daca o vei face, dintr-un motiv sau altul, ceva din tine o sa moara. Si e pacat, nu? :) Revenind, am reluat dupa un timp indelungat aceasta relatie. Nu a mai mers. Poate ca eu nu mai eram la fel, poate ca nu mai era la fel, poate ca…

Dupa 2 ani in care am incercat sa am o relatie si nu a mers pentru ca aveam nevoie de timp pentru a ma “vindeca”, am cunoscut o faptura atat de frumoasa… cat pentru doua perechi de aripi. O relatie profunda de prietenie, o comunicare pe care nu stiu daca o sa o mai intalnesc, o dragoste intinsa-n mine ca marea; nu mi-ar ajunge cuvantul, nu mi-ar ajunge nici necuvantul si nici gandul sa scriu despre ea. Doar atat spun: “Daca tu ai disparea / Intr-o noapte oarecare / Dulcea mea, amara mea / As pleca mereu pe mare. / Cu un sac intreg de lut / Si-o spinare de nuiele / Sa te fac de la-nceput / Cu puterea miini mele” (Adrian Paunescu).

Aceasta, de acum, este o relatie imposibila. Asa, ca sa le am pe toate. Stiu, nu exista imposbil, v-am auzit cum mi-ati soptit. Si eu vreau sa cred la fel, ca nu exista. Si am sa sper in fiecare zi. Dar uneori, exista oameni carora trebuie sa le imprumuti o pereche de aripi si sa ii lasi sa le fie bine. Chiar si fara tine.

Am scris atat de mult ca m-a prins dimineata. Am scris din suflet, fara sa vreau sa adun stropi de gand trist – am incercat sa scriu ceva pentru fiecare. Am vrut sa spun Multumesc. Ca v-am gasit aici si am respectat fiecare cuvant; ca m-au indurerat parintii care nu inteleg mereu dar care ne sunt atat de dragi… am intins o mana de apreciere si sustinere pentru fiecare dintre voi.

Mi-am impartasit povestea sperand sa simtiti ca avem toti ceva in comun – si ca suntem cumva uniti. Asa imi place sa cred. Imi cer scuze pentru eventualele greseli de scriere. Si sa imi iertati indrazneala. Sa fiti iubite, va doresc cu totul. Cu drag, un suflet.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 19 comentarii }

1 Ella la 5:57 pm

Foarte frumos scris…superb, dar, insa, cam trist…
Sper sa gasesti fericirea curand…Pupici

2 Mary la 7:12 pm

Hmm…..interesanta poveste…sincer e asa cum zici tu esti o parte din fiecare “noi” dar de ce mi se pare ca e vorba de o singura persoana in vreo 2-3 povesti de aici cele mai recente pe data de azi 18? sincer nu stiu cine esti… nu stiu daca tu ai scris sau ai copiat dar in toate povestile ai dreptate… viata e atata de usoara dar noi o facem grea…. sunt povesti aici care tin o viata care te impresioneaza cu curajul fiecaruia… povesti de dragoste intre 2 femei care poate intre o femeie si un barbat nu exista….cel mai naspa sentiment e ca atunci cand ai o indoiala si ti-e frica sa o povestesti cuiva care poate te va da de gol la toti si cei care nu inteleg incep sa rada si sa batjocoreasca…daca eu as sta intr-un oras mai mare as cauta pe cineva cu care sa imi alung indoiala dar cum nu am cum mai bine raman cu ea si traiesc asa….ma bucura mult faptu sa aud ca alte fete au avut curajul si eu nuh atatea chestii ma retin incat mai bine cred ca e poate e ok sa nu aflu. Ce vreau sa-ti zic e ca Bravo….daca e chiar asa cum zici ma incanta faptul ca cineva uita de toti si traieste intens viata….tine-o tot asa nu te lasa doborata;):-*

3 Alexandra (admin) la 8:57 am

Mary, cele 3 povesti care seamana sunt scrise de persoane diferite, si le-am primit in zile diferite dar le-am publicat pe toate ieri (cu intarziere), de aceea au toate aceeasi data.

4 Olga la 8:04 pm

Sus capul, esti bv !!!! ;)

5 Redd la 8:51 pm

Iti multumesc eu, pentru gandurile atat de sincer si deschis oferite… Mi-ai facut seara mai frumoasa.

6 BlueSoul la 10:56 am

Raspuns in ordinea numerelor de pe tricou
Ella: Multumesc, iti doresc sa gasesti ce imi doresti sa gasesc :)
Mary: asa cum a ti-a scris Alexandra, a fost o intamplare ca au aparut povestile in aceeasi zi; eu mi-am derulat cursiv (cat s-a putut, ca doar era prea noapte-dimineata) povestea vietii mele – asta. Si am scris-o, asa cum am mentionat, cu gandul ca nu doar avem ceva in comun, ci am putea sa ne raspundem la intrebari citindu-ne. Acestea fiind spuse, multumesc pentru incurajari, iti port acelasi gand si-ti doresc “intens” :)
Olga: Capul e sus, umerii sunt drepti, zambetul e la locul lui (desi mai face figuri si imi ajunge pana la urechi uneori); multumesc pentru incurajare :)
Redd: Si tu mi-ai facut seara mai frumoasa; asa, ca ai vazut, dincolo de cuvinte :)

7 ony la 4:15 pm

Foarte frumoasa povestea,de fiecare data cand intru pe aceasta pagina recitesc povestea ta care ma emotioneaza defiecare data.te imbratisez si iti trimit un pupic mic dar sigur de la mii de km

8 Mary la 8:06 pm

Hello!!! Cum am zis, e emotionata povestea ta, scuze ca am gresit…se mai intampla…nush ce sa iti mai zic. Chiar ai uimit multa lume. mult succes in continuare :-*

9 Lavinia la 10:51 pm

Foarte frumoasa povestea…foarte frumoase sentimentele.. ma bucur ca esti inca cu zambetul pe buze… si mie mi-ai facut noaptea mai frumoasa… :*

10 BlueSoul la 12:20 am

Multumesc frumos pentru comentarii, aprecieri si gandul vostru bun.
Mary: Nu iti face probleme, nici macar greseala nu as numi-o; multumesc si te imbratisez :)
Ony: Poate eu sunt la mii de km de unde crezi tu ca sunt :) )) Si tu poate esti mai aproape decat crezi sau mai departe decat mi-as inchipui eu :p In alta ordine de idei (putine si fugitive, ca iar e noapte), pupic mic si de la mine :)
Lavinia: Cu drag :) mai multe nopti frumoase sa avem fiecare dintre noi!

11 Elena la 12:36 pm

M-am regasit, din multe puncte de vedere. Iti doresc multa fericire !

12 mihaela la 4:33 pm

Abia azi te-am citit, asa ca acum iti spun, din tot sufletul meu, ca, daca iubesti macar pe jumatate la fel de frumos pe cat scrii, meriti mai mult decat suferinta unei iubiri imposibile! Sper sa ai puterea sa-ti intinzi aripile in altcineva, unde sa te simti si iubita, si in siguranta si admirata si apreciata la justa-ti valoare! Eu am incercat si mi-a iesit! Iti doresc multa dragoste si un dram de noroc!

13 BlueSoul la 12:07 am

Lavinia, Mihaela, imi cer scuze pentru intarzierea cu care raspund si va multumesc acum :)
Un dram de noroc – “Ce noroc să dormi şi să nu visezi –
Ce justificare este oboseala de după muncă!
Cazi, mă, direct în somn şi nu tu înger peste creier fîlfîindu-şi aripa ca să ţi-l ocrotească, nu tu cer cu stele, nimic, mă!
A dormi dus e ca sudoarea. Îţi asudă moartea peste timp cu împlinire. Să-l fi văzut pe taică-miu dormind! Nici de sforăit n-avea treabă. S-o fi văzut pe maică-mea veghindu-l! Respirarea ei lângă el, doamne, ce muzică de Johann Sebastian Bach! Şi pe mine, copilul lor, născut din dragostea lor, ce singuratec, ce derbedeu, ce alungat!
S-au iubit ai mei, bineînţeles că s-au iubit ai mei. Din această pricină, acuma la patruzeci şi patru de ani, şchioapăt puţin.
Am găsit o toantă care ţine la mine. Şi ştiţi de unde ştiu că ţine la mine? Mi-a spălat cămaşa.
Ei, despre mine nu prea este vorba.
Dar despre cuvânt, ce scriitură!” (Nichita Stanescu)

14 deorra la 12:02 pm

Foarte emotionanta povestea ta. Parca ma regasesc un pic

15 siropdesoc la 8:56 pm

pe mine nu ma impresioneaza ca esti lesbiana sau nu, caci ceea ce transpare de dupa cuvintele tale, ceea ce reusesti tu sa faci cu ele, asa cum si Nichita despica raul rece in delta fierbinte, …asta da “scriitura”.
am un moment de infrumusetare dupa ce “te-am citit”…nu ce ai scris, ci cum!!
cati ani ai??

16 BlueSoul la 1:43 am

Draga Sirop de soc,
Nici nu trebuie sa te impresioneze orientarea mea sexuala – nici pe mine nu ma mai – aveam o vreme cand ma uitam in oglinda si radiam de fericire ca sunt diferita de restul lumii – imi spuneam: Bravo tu, “X”, ca esti atat de inspirata incat sa dai o palma lumii alegand sa iubesti ce nu este permis – desigur, glumesc; si ti-am inteles gandul, pentru care iti foarte multumesc…
25 de primaveri – impresionante insa!

17 Rien la 4:39 pm

Cat de frumos poti descrie suisurile si coborasurile vietii. Apreciez intr-atat de mult povestea ta si stilul in care este scrisa, cat si pataniile prin care ai trecut. Inteleg prin ce treci, asa si aici. Sper sa gasesti cat de curand ceea ce cauti, sper ca voi – noi – toate sa gasim “raspunsul” – “o pereche de aripi”. Nu uita, insa, ca “fericirea e ceva ce se multiplica atunci cand se imparte”.

18 Butterfly la 10:02 pm

“uneori, exista oameni carora trebuie sa le imprumuti o pereche de aripi si sa ii lasi sa le fie bine. Chiar si fara tine.”
Ma-nclin si-ti trimit o imbratisare!

19 tina la 9:42 pm

sincer ma impresionat povestea ta la fel si celelalte da a ta mai mult in timp ce citeam miam scos castile din urechi ca sa pot auzi mai bn ceia ce spui si sa inteleg si am luato de la capat ma impresionat sper sa gasesti ceia ce iti doresti sam ai o viata frumoasa pupici