Iubesc patimas o femeie dar relatia nu e sanatoasa pentru mine

8 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Probleme in relatia mea lesbiana

Varsta: 19-25 ani Moment marcant: Prima relatie cu o femeie

O iubesc, o simt ca pe sufletul meu pereche, dar nu putem fi impreuna. Povestea mea incepe acum 3 ani cand am primit pe hi5 un mesaj de la o tipa, spunandu-mi ca ii plac pozele mele. La inceput am tratat cu indiferenta, am mai schimbat cateva vorbe si apoi am inceput sa vorbim pe mess.

Eram din orase diferite, ne intalneam o data la 2 luni si de aceea singurul mod de comunicare era netul, uneori telefonul. Inca de cand am cunoscut-o am simtit ceva special pentru ea, ma fascina modul ei de a fi, de a vorbi, de a ma face sa ma simt bine. S-a creat o conexiune intre noi si daca nu vorbeam o zi cu dansa simteam ca ma frang, simteam ca nu mai are rost viata mea.

Initial nu am acceptat ca as putea fi bi, mai ales cand ma gandeam la ai mei si la ce ar zice prietenii si i-am zis ei toate temerile astea, dar am preferat sa vorbesc in continuare cu ea si sa ma refugiez in relatia asta sperand ca o sa imi dea putere sa ma accept.

Nu a fost asa, mereu imi puneam intrebari si aveam crize si nu aveam cu cine vorbi despre probleme mele si sufeream in mine, ii ziceam doar ei aceste lucruri cand ma enervam si asta o facea sa se indeparteze si sa prefere sa nu mai vorbim pentru ca ma vedea asa confuza.

Dar eu nu puteam suporta asta, o sunam, o cautam, voiam sa stiu ce face dar ea era deja cu altcineva si nu prea voia o relatie. Vazandu-ma asa de disperata a acceptat sa fim impreuna virtual, dar erau certuri zilnice, ea nu-mi raspundea, eu tot sunam.

Au fost 2 ani practic de chin, dar au existat cateva nopti cand ne-am intalnit si ne-am simtit minunat impreuna. Simteam ca imi vibreaza fiecare celula si ma simteam implinita. A fost si este si va ramane prima mea dragoste si mi-a sorbit tot ce aveam in mine, tot sufletul meu mi l-am dedicat ei, toata pasiunea, tot ce se poate numi iubire.

Am venit la facultate in Bucuresti anul trecut doar sperand ca lucrurile se vor imbunatati, dar s-au inrautatit pentru ca intre timp ea are pe altcineva si eu nu-mi gasesc pe altcineva si tot o caut si imi doresc sa ma implinesc in aceasta relatie.

Imi tot da sperante desarte ca intr-o zi ne va fi bine, dar nu suport ideea ca nu se intampla asta deja, nu inteleg care sunt obstacolele daca amandoua suntem atrase, nu inteleg de ce nu renunta la cealalta.. De ce nu intelege ca o iubesc atat de mult si vreau sa fim impreuna?

De ce nu imi raspunde si ma face sa o caut continuu timp de ore intregi, ca apoi sa raspunda si sa ma certe tot pe mine ca nu o inteleg. Of, ma atrage atat de tare si pur si simplu ma topesc daca imi da vreun semn, chiar daca o face rar. Toate fanteziile si visele mele sunt cu ea.

Am cautat tot felul de solutii, de alternative, am fost cu un tip 3 luni, dar cand aveam probleme tot pe ea o sunam sa mi le rezolve, nu simteam atractia aceea pentru el, ma lasa rece tot ceea ce mi se intampla in acea relatie si era geloasa si simteam asta.

Astfel am realizat ca de fapt eu vreau sa fiu cu ea si ca ma atrag fetele si trebuie sa accept asta. Dar acum ca in sfarsit sunt sigura de ceea ce simt si vreau o relatie stabila cu ea. Imi da ca motiv ca nu putem fi impreuna faptul ca ii e frica ca se va indragosti de mine daca vom fi impreuna si eu ii voi zice ca sunt hetero la un moment dat si asta ar rani-o prea tare.

Dar de ce nu vrea sa incercam? De ce ma tine in tensiunea asta? De ce nu imi mai gasesc linistea si stau ca o leguma si ma gandesc doar cum as putea sa iau cea mai buna decizie ca sa fac relatia asta sa mearga? Sunt atat de disperata incat acum ii dau mesaj ca nu vreau sa mai vorbim, sa nu mai indrazneasca sa ma caute iar peste cateva ore ii dau mesaj ca o iubesc si ca vreau sa fiu impreuna.

Comportamentul meu o sperie si o face sa-si doreasca sa nu mai vorbim, dar eu insist, insist si iar insist si ne certam practic incontinuu si ma storc de toata energia aceste situatii pentru ca nu imi place sa fiu in situatii imprecise, pentru ca imi place sa fie clar ceea ce e in viata mea, ca altfel nu ma pot concentra pe alte planuri si sunt in aer.

Da sunt in aer, sunt confuza si nu stiu ce ma va ajuta sa ies din nebunia asta dar acum nu mai gasesc nicio motivatie in afara de dorinta de a fi cu ea si de a face tot ce-mi sta in putinta sa se realizeze. De-abia mananc, de-abia fac ceva, de-abia ma misc si de-abia gasesc o motivatie sa ma dau dimineata jos din pat.

Sunt olimpica si invat foarte bine si mereu ma refugiam in asta, dar acum nici asta nu imi mai e de ajuns, am ajuns sa nu ma duc la examene. Nu suport gandul ca ma refuza si nu suport faptul ca nu pot fi impreuna cu ea, dat fiind ca o iubesc atat de mult.

Insa simt cum tot amalgamul asta ma distruge incet dar sigur, distruge in mine copilaria, puritatea, gingasia si puterea de a o lua de la capat. M-am injosit ca om de nenumarate ori in fata ei, m-am facut pres si am cazut, dar tot ma intorc si sper ca intr-o zi lucrurile se vor rezolva. Pentru ca ea tot imi zice ca si ea s-a atasat foarte mult de mine si ca insemn mult pentru ea si ca la un moment dat va fi ceva, doar ca acum e prinsa cu alta si nu o poate lasa. Si eu pana in acea zi ce fac?

Ma distrug total? Nu mai am niciun scop in viata? Cum as putea sa accept ca va fi candva daca nu am nicio certitudine? De aceea va sfatuiesc sa nu fiti nicioadata disperate, sa nu puneti pe altcineva mai presus de voi si sa nu credeti ca prin dragoste viata voastra se va implini, mai ales daca persoana pe care o iubiti nu e pe aceeasi lungime de unda ca si voi.

Sper doar ca intr-o zi sa gasesc o persoana care sa inteleaga modul meu patimas de a iubi si sper sa ajung sa imi impartasesc sentimentele cu cineva care este ca mine. Dar pana atunci, chiar nu stiu ce voi face, vreau sa imi revin, dati-mi voi solutii.

Problema e ca inainte de toate astea eram si un om foarte credincios si acum nu pot sa le impac pe amandoua pentru ca religia zice ca e gresit. Dar daca asta simt, ce pot sa ii zic sufletului: nu mai simti, e gresit? si asta ma macina si mai mult.

Am 20 de ani, vreau sa traiesc, vreau sa calatoresc, vreau sa ajung un medic bun, vreau sa iubesc, dar cum sa le fac pe toate daca sunt prinsa in situatia asta? Va multumesc!

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 8 comentarii }

1 Anonim la 4:49 am

buna, m-a incantat foarte tare povestea ta. este o situatie intr-adevar dificila, mai ales ca spui ca esti sau ai fost o persoana credincioasa. Aceasta este de fapt cea mai mare problema. E greu sa fi pe doua parti deodata. Este ingrozitor acest gand ca daca esti cu o femeie Il superi pe Dumnezeu iar invers esti de fapt nefericita si uite asa nicicum nu e bine.
Eu sper din toata inima sa-ti gasesti raspunsul potrivit tie. BAFTA si NOROC

2 casiana la 2:05 pm

Nu poti toata viata sa o astepti pe ea, mai ales ca nu poti fi sigura ca ea va “veni”. Eu zic sa mergi la un psiholog si sa ceri opinia unui expert, ca sa zic asa. Iubirea ta e mai mult o obsesie ( nu te judec, stiu cum e ) si trebuie sa incerci sa schimbi asta. Stiu ca e greu, dar daca iti doresti si cauti ajutor, vei reusi!

3 Ana la 2:46 pm

De acord cu casiana :) . e mult mai mult decat o obsesie :)

4 Ioana la 9:10 pm

Salut!
Sfatul meu pt tine este sa nu o mai cauti,indiferent cat de greu iti este,si in acest timp sa iti cauti pe altcineva…nu trebuie sa fie dragoste la prima vedere,dar te asigur ca in momentul in care vei gasi pe cineva care iti apreciaza dragostea,vei uita de ea…doar asa poti sa te eliberezi.Poate ei ii convine(si cred ca fiecareia dintre noi) sa ne simtim dorite ,iubite etc,dar nu cu atata suferinta din cealalta parte.
Succes!

5 alexandra la 1:24 pm

Sunt intr-o situatie asemanatoare..chiar azi ne’am despartit:|…de ce ma refuza de aia ma atrage mai mult sper sa o pot uita si eu …” O iubire se uita iubind din nou,, s

6 Madaa - eM la 1:58 am

Si eu sunt intr’o situatie de genu.
Relatia noastra fost una la distanta, a inceput cand inca nu’mi revenisem dintr’o despartire anterioara, si cred ca intr’u fel zis, toata dragostea pe care o purtam pentru fosta s’a transferat la ea.
A fost o relatie de 5 luni iar acum suntem despartite de doua luni, dar inca tinem legatura si vorbim.
Simt ca o iubesc pana peste cap, mi’e mai draga ca orice pe lumea asta.
La fel mi se intampla si mie.Imi da sperante ca o sa ne impacam, ca inca ma vrea intr’o relatie, si simt ca inca ma iubeste, dar altii imi spun ca doar ma poarta pe degete cum vrea ea, si ca daca ii sa ma impac cu ea tot eu o sa am de suferit.
Nici ea nu’i decisa ca vrea sa ne impacam si nici eu, dar simt ca nu as putea iubii pe altcineva.
Incerc.Acum is intr’o relatie cu o alta fata.Dar nu reusesc sa simt nimic mai mult decat simpatie pentru ea.
Vorba lui Casiana.Poate chiar a devenit o obsesie pentru mine.

7 tina la 9:50 pm

cunosc situati am facut si eu greaseala de a iubi cu disperare si acea persoana nu intelegea nimic ce vreu ce nu vreau am plans am alungato am chemato totul o confuzie si ea saraca nu avea nici o vina nu intelegea nimic ea nu era gay si va dati seama ce nebunie .pana intr-o zi gata capu sus si la treba schimbati comportamentul asa miam zis si am uitato findca nu puteam fi inpreuna .ia si revinoti vezeti de facultate ai sa ajungi un medic de succes si ai sa si iubesti esti tanara daca o vrei tot pe ea e ok aratai ca teai schimbat si ca tia trecut obsesia aia pentru ea si gandestete si la tine ,nuti perde tineretia asa de aiurea .sa fii iubita

8 danutza la 8:53 pm

o poveste foarte frumoasa intr-adevar,cunosc sentimentele,am fost si sunt intr-o situatie asemanatoare….am fost impreuna cu o tipa 1 an si 7 luni,o iubeam mai mult ca orice pe lumea asta si era singura mea alinare la toate problemele ce interveneau,nu credeam ca o sa se termine vreodata,cel putin nu vroiam asta….dar,uite ca s-a intamplat,acum 6 luni a ales sa ne despartim,nu am fost de acord cu asa ceva,si nu intelegeam de ce face asta…am insistat sa i explic cat de mult inseamna pentru mine si ca nu pot rezista fara ea,timp de 2 luni am cautat-o mereu,ajunsesem sa cred ca e o osesie,telefoane,apeluri.mesaje,a fost o perioada in care ajunsesem sa nu ma mai inteleg nici pe mine,nu era seara sa nu adorm plangand de dorul ei,nu era dimineata sa nu ma trezesc suparata,o aveam in minte secunda de secunda.ninut de minut,ceas de ceas,ajunsesem sa ma schimb radical,nu mai eram eu cea dinainte,cea vesela si pusa mereu pe glume…dupa 2 luni am hotarat sa o las in pace,sa n-o mai caut si sa rup orice sursa care mi putea permite sa vb cu ea,i-am jurat ca nu o v-oi mai cauta,dupa putin timp a inceput sa mi dea sms-uri ca ma iubeste,am preferat sa incerc sa o uit…si in urmatoarele 2 sapt mi am gasit pe altcineva,mi a placut mult,si am inceput o noua relatie,cu timpul am inceput sa ma atasez de ea,sa tin la ea,dar gandul meu era tot departe,si acum dupa 5 luni de relatie cu tipa pe care am intalnit-o dupa despartirea cu ea si 7 luni dupa despartire inca o mai simt in sufletul meu,sentimentele mele pentru ea inca sunt vii,in tot acest timp am mintit ca nu o mai iubesc,dar se pare ca nu o pot uita…o iubesc si inca o vreau in viata mea,alaturi de inima si sufletul meu….sfatul meu este sa i demonstrezi cu adevarat ca o iubesti si sa nu te lasi batuta asa usor….spunea cineva in topic mai sus ca timpul vindeca orice rana,asa este,timpul vindeca ranile,dar cicatricile raman…multa bafta,sper sa iasa asa cum vrei tu.