Iubesc o femeie dar oscliez intre teama de singuratate si teama de sufocare

12 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Viata unor lesbiene

Varsta: 35-45 ani Moment marcant: Prima relatie cu o femeie

Eu, asa cum ma vad acum, dupa multi ani de la adolescenta, realizez cat de mult am pierdut din sufletul meu. Ma consolez ca nu sunt singura vinovata, ca de vina sunt si vremurile pe care le-am prins, cand simplul fapt ca te aflai intr-un grup de mai mult de 3 persoane era privit cu suspiciune de baietii cu ochi albastri, daramite sa te apuci sa iti cauti o iubita.

Am oftat si suspinat ani la rand pe strada care era promenada orasului — este si acum –, sau in vestiar cand trageam cu ochiul la formele colegelor mele. Mi-aduc aminte ca jinduiam sa le ating, sa le adulmec. Frustrari si amaraciune din plin in toti anii aceia, incepand din scoala generala si pana nu demult. Si doar pentru ca stiam ca imi doresc sa ating o femeie! Am si iubit, dar pe ascuns, fara marturisiri, doar prin gesturi marunte, flori, martisoare, etc.

Iata-ma acum, ca dupa atatia ani in care nu am stiut cum sa imi gasesc dragostea, m-a gasit ea pe mine! Si totusi, o teama mare ma cuprinde ca o sa o pierd si asta din cauza mea!

Nu stiu ce se intampla cu mine, dar de cate ori imi spune ca ar trebui sa avem o viata impreuna, una langa alta, sa ne culcam si sa ne trezim in acelasi pat, eu fug! Imi e teama de cliseul vietii in 2, am senzatia ca imi pierd independenta desi ea nu mai exista de 11 ani, si ma bucur pentru asta, a fost cel mai minunat dar pe care l-am primit.

Imi e teama ca in timp o sa moara emotia revederii, tremurul din stomac si intrebarea daca azi ma vede tot frumoasa, ca o sa privesc venitul ei acasa ca pe un fapt divers. Dar cel mai teama imi e ca EA vede la fel lucrurile si nu vom sti cum si ce sa facem sa nu se intample asta!

Apoi, familia, prietenii, comunitatea care va fi cu ochii pe noi. Stiu ca o iubesc, pe ea, prietena, sora, mama, sau EA — femeia ! Mai stiu ca si ea ma iubeste pe mine, si imi iubeste si copilul. Imi doresc o viata cu ea, dar nu stiu daca am sa fiu in stare sa fac acest lucru.

Amandoua venim in aceasta relatie dupa multi ani de singuratate, si imi e teama sa nu ne sufocam una pe alta! Avem preferinte comune in majoritatea hai sa zicem placerilor lumesti, dar si spirituale. Si cu toate astea.

Daca exista cineva care imi poate spune ce e cu mine, de ce fug de tot ce ar putea sa fie frumos in viata mea de acum inainte, va rog!

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 12 comentarii }

1 Natalia la 12:23 pm

Te inteleg perfect. Eu imi fac aceleasi griji… as vrea foarte mult sa traim impreuna, dar, cand ma gandesc la asta, ma rup intre senzatia de extaz si frica. Nu as vrea sa se epuizeze sentimentul din cauza faptului ca ne vedem prea mult, si la fel ma tem ca sa nu simta si ea necesitatea de a avea mai mult spatiu.. candva, mai tarziu. Dar cred ca totusi nu e o problema ca simti asta. Nu e nici pe departe o anomalie psihologica. Important e ca ti-ai dat seama de posibilele complicatii acum, si nu atunci cand deja ati apucat sa impartiti prea multe lucruri si deja e tarziu pentru a mai intoarce inapoi, la o situatie mai relaxanta. Sunt sigura ca gasiti voi pana la urma o cale de a face asa, ca sa fie mai bine pentru amandoua. Ambele va vreti aproape, asta deja e important, inseamna ca va iubiti, ca va puteti asculta temerile si puteti cauta solutii impreuna. Spune-i si ei ce ne-ai spus noua, cu siguranta va intelege. Eu as propune ca solutie sa luati un apartament impreuna, dar sa traiti in camere diferite, ca colege. Astfel riscul de a te sufoca scade mult. Nu e secret ca orice om vrea din cand in cand sa doarma singur sau sa se poata refugia in coltul lui in liniste pe ceva timp si, daca nu face asta, stresul se acumuleaza pentru a rabufni mai tarziu sub cele mai neplacute forme.

2 noni la 3:56 pm

..nu ma pricep sa invart vorbele ,dar in esenta ,da ,despre aceste aspecte este vorba ,,,,am ales sa stam o vreme separat ,sa vedem daca putem ,,,,mie imi e greu ,si la fel si ei ! din fericire ,amandoua avem respect vis a vis de dorintele noastre ,,,,dar imi pun intrebarea daca alegere de acum nu va eroda relatia!
multumesc mult !

3 noni la 6:32 pm

iti doresc sa te linistesti si tu ,pentru ca am observat ca ai aceeasi problema ,,,

4 Natalia la 2:15 pm

Merci mult :) Deocamdata am ales distanta. Daca dorinta va persista in timp, atat la mine cat si la ea, cred ca nu voi avea probleme in a face acest pas. Suntem foarte tinere inca, avem timp pentru a cantari bine lucrurile… desi poate ar fi mai bine de trait clipa, decat de analizat nu stiu ce ipotetice neplaceri :)

5 angeldark la 12:26 pm

wow nu am cuvinte …..bar daca tu o iubesti trebui sa faci sacrifici…parerea mea

6 noni la 3:58 pm

da ne iubim ,dar senzatia ca imi voi pierde libertatea ,intimitatea de care mai am nevoie uneori ,ma sperie teribil ! fiind o fire libera ,sau ma rog , pentru mine a pierde asa ceva ar fi un dezastru sufletesc !

7 angeldark la 8:07 pm

noni…..trebuie sa ai rabdare si totul va fi bine…lol

8 Alexandra (admin) la 12:53 pm

Sunt de acord ca nu e vorba de o anomalie psihologica, dimpotriva. Ce simti tu reprezinta una dintre dilemele existentiale de nerezolvat. Vrei sa-ti pastrezi independenta si in acelasi timp vrei sa te contopesti cu un alt om in intimitate. Vrei sa renegi controlul si in acelasi timp tii cu dintii de el. Vrei sa apartii unui trib (familia ta, de exemplu) si in acelasi timp nu vrei ca individualitatea ta dispara in omogenitate. Vrei sa fugi de cea pe care o iubesti si in acelasi timp vrei sa fugi la ea.

Vrei solitudine si intimitate. Si in acelasi timp te temi de amandoua. Oscilezi intre teama de abandon si acaparare totala. Ma tem ca astea sunt dileme de nerezolvat pentru ca reflecta natura umana care este prin excelenta contradictorie. Nu le poti rezolva pentru ca nu poti inceta sa fii Om.

Dar aceste dileme pot fi negociate eventual temporar, episodic si punctual. Vor reveni mereu si mereu si ai de ales. Fie le lasi sa te macine fie accepti ca fac parte din viata de cuplu. Nu inseamna ca e ceva in neregula cu tine sau cu relatia voastra. Inseamna doar ca si tu si ea sunteti oameni.

Cineva a zis la un moment dat ca nu esti pregatit sa incepi o relatie decat cand accepti cu adevarat ca se va incheia la un moment dat (prin despartire sau prin moarte). A fi adult intr-o relatie inseamna sa accepti ca la un moment dat persoana de langa tine va disparea si vei ramane singur dar asta nu inseamna ca trebuie sa petreci toata perioada relatiei gandindu-te la sfarsit, cand, cum, ce vom face.

Traiti relatia atat timp cat este buna si va face fericite. Bucurati-va una de alta si negociati nevoile de solitudine si intimitate ale fiecareia atunci cand apar. Iar daca e ca relatia sa nu mai fie benefica, daca e sa nu va mai faca fericite atunci tot efortul din lume nu o va salva. Daca ajungeti la un sfarsit la un moment dat, inseamna ca atat v-a fost dat sa fie ca si cuplu. Nu poti sa prelungesti ceva ce nu mai exista, sa creezi sentimente ce nu le mai simti. Daca se sfarseste, se sfarseste dar nu lasa ideea asta sa te obsedeze.

Acepta cu serenitate ca relatia voastra se va sfarsi la un moment dat, dar promite-ti ca te vei bucura de fiecare moment pana la sfarsit.

Referitor insa la copilul tau… nu stiu care e situatia dar nu iti recomand sa iti prezinti iubita copilului tau pana nu esti sigura de ce vrei, pentru binele amandurora.

9 noni la 4:00 pm

MULTUMESC !!!!! HUG!

10 mihaela la 5:03 pm

O anumita doza de teama e normala. Teama ca, daca te vede neepilata, n-o sa te mai vrea sau ca, atunci cand iti e rau si-ti va tine capul cand vomiti, n-o sa te mai iubeasca… Stiu, suna poate dur, dar, pana la un punct, toate avem temeri din astea. Si, crede-ma, sunt prostii: la o adica, intreaba-te, daca ti-ar fi rau, n-ai vrea sa fie langa tine? Sau daca ei i-ar fi rau, tu n-ai vrea sa fii langa ea? La bine, oricum, e mai simplu sa fii langa cealalalta, dar, daca si la greu iti doresti sa fii, asta e tot ce conteaza. Radeti impreuna? Probabil ca da. Atunci orice se poate. Garantii in dragoste nu exista, indiferent de sexul persoanei iubite. Da, noua ne e mai greu, din cauza celor din jur si a prejudecatilor. Dar, sa stii, asta ne face si mai puternice. E usor sa iubesti cand toata lumea e de partea ta, dar cate cupluri hetero nu ai vazut, carora parintii le-au facut nunta mare, le-au luat casa si masina, care si-au facut concedii de vis etc, dar s-au despartit fiindca nu se potriveau. Acceptarea e de dorit, dar nu e o conditie sine qua non pentru fericire. Doar tu ti-o poti refuza. Si sper din suflet sa nu o faci!

11 noni la 6:30 pm

ma straduiesc ,crede-ma! sper sa reusesc ! multumesc pt cuvinte!

12 claudia_ana92 la 5:05 pm

e o poveste interesanta.nu sunt de acord cu ce spui tu….cu pierderea libertatii…2 persoane care se iubesc si se respecta , fac totul impreuna (si se simt mult mai bine asa)…mi-as dori sa gasesc o “relatie” ca a ta…oricum iti urez tot binele din lume….si , nu uita ca trenul trece o singura data prin gara noastra!nu sta in dubii prea mult ca s-ar putea sa-l pierzi!te pup si toate cele bune!