Fata mea a hotarat ca ii plac fetele si abia daca mai pot s-o privesc

11 comentarii

Din categoria: Ea e lesbiana>Fiica mea e lesbiana si nu o pot accepta

Fiica mea de 21 ani a hotarat pur si simplu ca ii plac fetele, am aflat de asta acum vreo trei saptamani. Ne-a spus ca “are impresia” ca au inceput sa ii placa fetele inca din clasa a IX-a. Nici eu, nici sotul meu nu intelegem cum de s-a intamplat asta. Eu cred ca vrea doar sa atraga atentia asupra ei!

Chiar daca nu intelegem si nu suntem de acord cu asta, nu vrem sa ne indepartam de ea, vrem in continuare sa faca parte din viata noastra, doar e copilul nostru. Dupa lungi discutii, am hotarat de comun acord sa ne respectam reciproc. Noi n-o vom deranja cu nimic legat de asta, atat timp cat nici ea nu-si va afisa lesbianismul in mod evident fata de noi sau in public. E viata ei si trebuie sa suporte consecintele actiunilor ei.

La fel ca si celelalte mame care au scris aici si care au trecut prin asta, ma simt ca si cum cineva mi-ar fi bagat un cutit in inima. I-am spus fiicei mele ca o iubesc foarte mult, dar ca in acelasi timp vorbesc foarte sincer si serios cand ii spun ca nu vreau sa fie lesbiana. Am mai citit pe net despre cum infrunta lumea un gay si, din ce am citit, am dedus ca barbatii si femeile gay au o viata foarte grea.

Cati parinti ar vrea ca fiicele lor sa treaca prin asa ceva!? Sper ca niciunul! O vom sprijini pe fata noastra in orice isi propune sa faca, in orice… mai putin in acest lucru. Imi cer scuze daca am jignit pe cineva, dar parintii au si ei sentimente. Voi continua sa ma rog, asa incat sa pot intelege mai bine toate lucrurile astea legate de mine si de fata mea. Voi continua sa ma rog pentru societatea in care traim.

As mai vrea sa le transmit tuturor parintilor care trec prin asta ca trebuie sa reziste pe pozitii si sa le spuna in continuare copiilor lor cat de mult ii iubesc. Sa nu renunte la ei.

Saptamana trecuta, la slujba, ni s-a spus ca Dumnezeu a creat barbatul si femeia si ca trebuie sa respectam viata. Ma chinuie tot felul de ganduri in ultima vreme, am incercat in toate felurile sa accept situatia asta, dar nu reusesc. Observ cu durere ca, oricat de mult mi-as iubi fiica, abia mai pot sa ma uit la ea. Nici sotul meu nu e de acord cu situatia asta, dar el isi poate masca sentimentele mai bine decat mine.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 11 comentarii }

1 LiveItHigh la 11:56 am

Nu vreau sa supar pe nimeni cu ceea ce voi scrie aici dar consider ca pot sa scriu…doar e o tara libera. :)
Deci am vazut cum o groaza de parinti nu accepta ceva la copii lor. Dar intreb si eu acum pe parinti…nu snt copii vostri? Nu voi i-ati facut? NU datorita voua au crescut?
Parerea mea este, ca mai ales un parinte ar trebui sa accepte cum si ce este copilul sau.
Mama mea crede ca e doar o faza, sau iar o nebuneala de a mea…si nici nu ma chinui sa o conving de ceva. Iar tatal meu…a fost cel mai …amuzat dar atit de serios in reactie…el mi-a spus asa: Nu ma intereseaza orientarea ta sexuala,dar eu vreau nepotei.
Am avut niste parinti care m-au cam inchis in casa…si in timp am ajuns sa ii ‘educ’. In ideea ca nu mai am 15 ani…ci 27…si pot sa imi duc viata asa cum eu aleg, si nu cum aleg ei sau societatea in care traiesc.
Am facut multe tampenii, mai ales pt o fata…si recunosc ca am fost un copil problema. Dar ai mei au acceptat faptul ca sunt alfel…si asta datorita lor.
M-au crescut cum au crezut ei mai bine…si mereu au incercat sa imi ofere TOT ce aveam nevoie.

Eu chiar ma gindesc ca nu e asa de greu sa accepti ideea ca …copilul tau este gay. Este inca copilul tau…si este inca aceeasi persoana pe care ai crescut-o,de care ai avut grija,pe care ai educat-o….tot ce sa schimbat a fost doar chestia ca ai aflat. Sau poate unii prefera sa fie mintiti… Crezi ca tie ca parinte iti e greu…dar copilului nu ii e ?? I-a trebuit curaj sa spuna asa ceva…sa se accepte si el…

2 Jaded la 12:32 pm

N-am fost niciodata parinte, insa observ o nota de furie,amestecata cu neintelegere si intoleranta. “Consecintele actiunilor ei” face trimitere la vreun fel de pedeapsa pe care trebuie sa o ispaseasca pentru ca ii plac femeile si suna cam deplasat. La 21 de ani e greu de crezut ca cineva mai adopta un comportament teribilist ca sa atraga atentia. “Impresia” ei, daca dureaza din clasa a IX-a, e mai mult decat o impresie, si nu e ceva ce s-a intamplat odata cu deplasarea axului terestru. “Lesbianismul” nu se desfasoara sub forma unor ritualuri oculte sub clar de luna, presupunand sacrificari de suflete nevinovate. Nu e cu nimic mai prejos decat oricare din celelalte orientari sexuale. In secunda in care se va indragosti de o femeie n-o sa mai ajungeti sa stiti nimic de ea, doar pentru ca ” nu trebuie sa se afiseze in mod evident”. Intoleranta, bigotismul, prejudecatile sunt greu de suportat si asa,si cred cel mai greu din partea persoanelor dragi.
Ceea ce observ la dv. si la ceilalti parinti care au postat aici este faptul ca nu intelegeti cat de greu, riscant si dureros este pentru cineva sa faca o astfel de marturisire. Toata lumea se grabeste sa arunce cu judecatile in dreapta si in stanga.Toti parintii isi iubesc in continuare copii, insa nu-i vor sustine pentru ca au o orientare sexuala diferita, si nu si-au imaginat niciodata asa ceva. Da, homosexualii au o viata foarte grea, si se pare ca uneori nici cei apropiati nu se grabesc sa-i accepte pentru ceea ce sunt, pentru ca nu e “normal” si se comporta de parca ar trebui sa-si extirpe homosexualitatea ca pe un cancer.
Ma bucur insa ca ati ajuns la concluzia ca nu trebuie sa renuntati la ea. Cu timpul lucrurile vor arata altfel,iar fiica dv. a ramas aceeasi ca acum 3 saptamani si va ramane la fel in continuare.
Dragostea nu cunoaste gen,si alte prostii pe care societatea in care traim le arboreaza vehement. Ai nevoie de mult curaj ca sa reusesti sa te desprinzi de ele si sa vezi cine esti cu adevarat, sa faci o gramada de compromisuri doar ca sa-ti poti permite sa ai o sansa ca sa fii fericit,iar in romania ca in multe alte tari incuiate lucrurile astea sunt cu atat mai greu de realizat.

3 xcape la 2:49 pm

asta nu mai este o “impresie” , daca dureaza din clasa a 9 a, nu e ca la meteo, azi sunt 10 grade, maine 30.. au trecut 5 ani deja…mai credeti ca este impresie ? eu nu. eu inclin sa cred ca fiica dvs. va considera deschisa la minte pe dvs. si sotul dvs. din moment ce v-a spus lucrul acesta. incredere asta pe care o are in dvs. inseamna ca nu vrea sa se ascunda si sa faceti in continuare parte din viata ei , sa stiti care sunt actiunile ei si incotro se indreapta. nu am auzit de niciun parinte care sa isi doreasca sa aiba un copil gay , dar ideea e ca persoanele cu aceasta orientare sexuala duc o viata foarte grea in principal din cauza familiei , care de cele mai multe ori nu accepta, apoi din cauza asa-zisilor prieteni si abia in al treilea rand din cauza societatii. si faptul ca nu vreti sa acceptati asta i va ingreuna mai mult situatia decat 10 societati diferite la un loc. nu renuntati la fiica dvs, daca acceptati orientarea ei sexuala, nu moare ,nu se muta pe alta planeta. cateodata-si imi cer scuze si sper sa nu jignesc- egoismul parintilor e mai important decat fericirea propriilor copii. “vreau nepoti!” “vreau sa aiba fata mea o viata normala!”…dar ce vrea ea nu e important ? in definitiv, aici e vorba de fericirea ei. numai bine va doresc !

4 teodora la 11:07 am

Am citit si eu acest pasaj si sunt de acord cu fetele de aici, parintii cu toate ca ne-au crescut ne-au dat viata, nu ar trebui sa se bage in ceea ce simtim sau ce vrem noi de fapt de la viata. Mi se pare o prostie, d-aia avem o singura viata sa le incercam pe toate, mai ales noi singuri, nu altii sa decida in locul nostru pe cine iubim sau ce facem.

Eu niciodata nu am avut curajul, sau, poate, nici nu o sa am sa-i spun mamei mele ca imi plac fetele, cu toate ca pana acum am avut parte numai de baieti retardati din toate punctele de vedere…si la cat este ea de deschisa, aici niciodata nu m-ar intelege, ca-i pasa de reputatie familiei, mai ales ai ei si, mi se pare aiurea si nasol de ce ii pasa de ce ar spune lumea de parca ea a fost sau este alaturi de noi in viata noastra.

Sincera sa fiu, ar trebui sa fitit mandra si ferikita ca v-a spus..decat sa fi avut o fata ca mine sa fie pe ascuns..de frik sa fie judeacata de mama ei si sa ma jigneasca ..asa ca acceptatio asa cum este..ea..nimeni nu e perfect..si iubirea nu este o regula pe cine iubim..nu noi hotaramm ci sufletu nostru m,,care pune ochii”pe oricare dintre sexe..fie ca esti tu baiat sau fata..nu vreau sa fie o suparare sau o jignire..dar asta e parerea mea.

5 alandala la 12:24 am

Nu vreau sa fiu insensibila insa eu nu pot intelege parintii. “E viata ei si trebuie sa suporte consecintele actiunilor ei”. Fata nu face nimic de care sa ii fie rusine intr-o lume normala. Ceea ce vreti sa ziceti este ca “Ea e parte din viata mea si eu vreau sa suport consecintele actiunilor ei”? Sa fie asta substratul? Acum ca nu sinteti de acord cu in exibitionism sexual este altceva, acesta nu e indicat nici daca copilul este heterosexual.

Totusi chiar daca nu va place ce face ea in viata ei privata, aveti o datorie morala fata de ea. Sa o ajutati sa inteleaga ce consecinte poate sa aiba o prea clara expunere a preferintelor ei sexuale in societatea romaneasca din prezent. Dar asta nu din teama si dorinta de a o speria ci din spirit practic. Protejarea vietii ei private este necesara intr-o oarecare masura. Nu este laudabil daca sinteti dumenavoastra cei care ii artati aceste consececinte. Nu uitati ca pe voi va are cel mai aproape acum.

6 Natalia la 11:20 am

Hai sa-mi exprim si eu parerea, ca o persoana pe care nu o afecteaza ce cred parintii si respectiv, vede situatia mai putin subiectiv.

Eu cu parintii am trait in relatii simple mereu, certurile erau moderate, nimic asa grav, nu pot sa zic ca m-am rupt vreodata de ei. Adica suntem apropiati. Si totusi cand am constientizat absolut clar ca sunt gay, nu am simtit nevoia sa le spun ceva, pentru ca nu-mi pasa.

Perioada de autocunoastere la mine a fost foarte lunga, si am avut multe bariere de trecut si toate veneau din interiorul meu. Senzatiile de vinovatie, de jena, de “anormalitate” le-am avut mereu. Dar nu fata de altii, ci fata de mine insami. Am dus mai mult de 10 ani o lupta interioara teribila. Eu doream sa fiu fericita si tot eu imi interziceam. E ca si cum s-ar certa doua degete de la aceeasi mana. Este un conflict inutil si mai mult decat chinuitor, cand doua parti, ce ar trebui sa se completeze reciproc, nu fac decat sa se atace… cu ganduri ascutite, usturatoare, cu condamnari si invinuiri. Sufletul meu era o incalceala de insulte.

Cand am ajuns in sfarsit sa-mi gasesc pacea… doamne, a fost cel mai frumos lucru din viata mea. Sa respiri, sa simti ca traiesti, ca esti tu. Te uiti in oglinda si stii ca vrei sa vezi omul acesta fericit. Aceasta pace m-a facut mai buna, am inceput sa vad mai clar ce se petrece in jurul meu. Nemaifiind inraita pe mine si pe lumea ce ma inconjura, am devenit mai sensibila la sentimentele celor din jur. Si la parinti mai uitam altfel, mai tandru, mai intelegator. Niciodata insa nu ma gandeam la o posibila reactie a lor, pentru ca nu vedeam de ce ei m-ar condamna pentru faptul ca am devenit mai buna si mai matura. Mamei i-am spus totusi, asa, mai mult in treacat.

Da, s-a speriat la inceput. Dar cu timpul situatia s-a echilibrat. Nu stiu, m-a acceptat sau nu, dar pur si simplu nu atingem tema asta. Mamele cu fiicele doar nu numai despre sex vorbesc! Sunt atatea teme, care pot fi discutate intre femei… Banalele discutii, dar atat de necesare, despre hobbyuri, despre studii, serviciu, sanatate, evenimente. Ce au ele cu orientarea? Putem foarte bine sa ne intelegem, sa ne sustinem si sa ne consolam una pe alta, fara sa atingem tema orientarii.

Fie fiica hetero sau gay, mama oricum niciodata nu o vede in timpul actului sexual. Vede in ambele cazuri acelasi lucru, un chip fericit sau trist al fiicei, vede sentimentele acesteia. Sentimente care sunt, in egala masura si intensitate, simtite indiferent de orientare. Apare intrebarea, de ce parintii ar trebui sa adopte atitudini diferite, cand in jurul lor totul a ramas de fapt la fel?

Frica de societate? Pentru voi, parintii, mereu societatea sunt CEILALTI. Dar nu va dati seama ca pentru ceilalti, VOI sunteti societatea. Voi va temeti de ei, ei se tem de voi. Pana la urma toti mint de dragul nu se stie cui. Trist…

7 Tom la 7:01 pm

Bine zici! Cum ai ajuns sa’ti gasesti pacea?

8 Natalia la 6:15 am

Cum am ajuns? Din pacate, nu exista o reteta simpla pentru asa ceva. Autoanaliza continua. Am sapat, am sapat si iar am sapat in mine. Nu a fost deloc usor, dar a meritat. Au fost momente cand am simtit ca nu mai pot, ca nu mai vreau, ca am obosit, ca nimic nu mai are sens, de multe ori am vrut sa-mi iau viata, dar, din fericire, am gasit puteri sa trec peste asta.

9 Blondybabe la 11:58 am

Nu pricep niciodata de ce parintii au impresia ca a fi gay este un mod exibitionist , obscen , vulgar, s a m d de a trai. Nu , stimate doamne si stimati domni. Suntem persoane mature cu capul pe umeri, care au discernamant si care pot face alegeri corecte.
Daca eu aleg sa ma afisez cu iubita mea cu siguranta nu o sa fac mai multe decat un simplu tinut de mana pentru ca societate ( datorita voua, persoanele care nu agreati “diferitul” ) si chiar daca mi s-ar permite din respect fata de mine si comunitatea mea , nu as incepe cu iubita mea sa fac diferite scene sexuale in vazul tuturor. Fiecare face ce doreste in patul sau si mai ales cu cine vrea.
Daca copilul dv. a hotarat sa spuna da sunt gay, lesbiana, transgender , etc nu inseamna ca brusc copilul ce l-ati crescut a disparut , ca nu mai are educatie, ca este anormal.
Lasati prejudecatile si grija de ce spun ceilalti , chiar suntem un popor trist daca numai asta ne intereseaza. Singurul meu sfat este sa intrebati , sa cunoasteti sa vorbiti cu copiii dv. , sa va raspunda la intrebari, nu-i blamati inainte sa stiti situatia. Iubiti-i asa cum sunt !

10 maria la 6:36 pm

“Voi continua sa ma rog pentru societatea in care traim” asha sa faceti doamna….pentru societate trebuie sa ne rugam toti…..sa nu mai existe prejudecati…..dar nu pentru fiica dvs, adik nu pentru a-si schimba orientarea….pe ea sprijiniti-o….ca daca fiecare contribuim cate putin…..si daca fiecare reusim sa inchidem gura catorva persoane, impreuna ca un intreg putem schimba mentalitati

11 mymy la 9:29 pm

Mama mea a aflat cu cateva luni in urma de realtia mea cu o alta fata…care deja dura de doi ani,mi-a spus exact acelasi lucru,ca ea nu vrea sa sufar,ca societatea in care traim ma va dispretui pentru asta…exact ceea ce spui tu aici mi-a zis si ea…nici ea nu prea accepta si nu e de acord…mi-a interzis sa vorbesc cu ea…s-a destramat totul,la fel si eu,am fost foarte distrusa si a observat asta insa eu cred ca ar trebui s-o susti pe fiica ta si pe acest plan deoarece mama mea nu m-a sustinut,si realtia s-a racit,ea incearca acuma sa fie deschisa cu mine,imi arata afectiune insa pur si simplu nu pot sa-i raspund,mi-a luat ceva pretios…si uneori ma gandesc ca ar fi mai bine sa stau doar cu tatal meu,stiu,e aiurea insa asta e ceea ce simt…daca is asa si am reusit sa ascund doi ani,inseamna ca ma descurc,nu intentionez sa o fac sa sufere si n-am vrut asta niciodata,insa e ceea ce sunt si nu pot nega…sunt persoane care traiesc asa toata viata si n-au nici o problema pentru ca nu se expun in halul acela.
Intradevar ,si parintii au sentimente dar la fel si noi…Nu ar trebui sa-ti fie rusine cu ea…gandeste-te la fetele de 15 ani care multe ajung cu burta la gura…asta e rusine dupa parerea mea…nu stiu daca te va ajuta cu ceva…insa am trecut prin asta la fel cum trece si fiica ta , te sfatuiesc sa tii de ea ,altfel ai putea s-o pierzi.