Cum aflu daca sunt lesbiana? Sunt atasata intens de prietenele mele

7 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Cum imi dau seama daca sunt lesbiana sau bisexuala?

Varsta: 19-25 ani Moment marcant: Atrasa de o femeie

De ceva timp stau si citesc povestile multor fete si ma gandeam sa scriu si eu despre indoielile mele, dar am tot amanat acest moment. Cum incepe povestea mea…?

De mica am fost baietoasa si am crescut langa baieti, jucand fotbal si multe alte activitati cam specifice lor. Baietii ma placeau, iar fetele se simteau in siguranta in preajma mea (cam asa e si acuma, doar ca nu mai stau cu baietii asa mult).

Intrebari despre orientarea sexuala cred ca am avut inca de micuta, dar asa, vag si lipsite de prea mult interes. Au trecut ani de zile de atunci, am intrat la liceu, l-am si terminat, iar de-alungul timpului am avut tot felul de prietene (amice).

Ce am observat insa e ca tind sa ma implic foarte mult in prieteniile cu fetele si sunt foarte posesiva, geloasa in ceea ce le priveste dar la imbratisari, tinut de mana si pupici pe obraji se cam rezuma tot. Ma simteam bine si nu imi puneam prea multe intrebari, pana intr-o zi…

Era o noapte, destul de tarzie si neavand somn butonam televizorul. Ochii mi s-au oprit la un film in care 2 fete erau destul de apropriate una cu alta. Am stat, am privit in continuare, iar intre cele 2 fete se lega ceva. Am ramas masca sa le vad sarutandu-se si totusi asta mi-a starnit mult interesul si curiozitatea. Au trecut ceva zile dupa ce am vazut scena si vroiam sa vad si alte filme, eram prea curioasa.

Asa am si facut, am vazut tot felul de filmulete, destul de timide as zice, asta pana cand din greseala am dat peste the L Word. Imi amintesc si acum cum stateam si ma uitam la scenele cele mai intime dintre protagoniste, eram atat de uimita, nu stiam ce simteam.

Treptat am inceput sa iubesc astfel de seriale sau filme pentru ca nu stiu, parca nu puteam inainte sa imi imaginez ca si intre 2 femei poate exista asa o poveste frumoasa si intensa. Era ceva diferit, dar care cred ca mi-a placut si totodata mi-au starnit tot felul de intrebari.

Si parca de atunci imi place sa complimentez fete, sa ma port atent cu ele, cu grija, de parca ar fi niste flori si nu numai, imi place sa flirtez cu ele sau sa le dau tot felul de replici interpretabile sau poate chestiile astea le faceam si inainte si nu imi dadeam seama? Nu stiu, sunt tare confuza.

Cred ca ma simt atrasa de femei, parca fiecare atingere venita din partea unei fete o simt altfel de ceva timp. Imi plac intr-un fel si baietii si am avut parte de prieteni, dar pe durata foarte scurta, ma plictisesc repede, nu pot sa-mi explic…

Cu toate astea, este o parte din viata mea care ma deruta si mai mult, poate daca nu exista partea asta imi ziceam “clar, esti o fata careia ii plac alte fete”, dar in ce consta nelamurirea mea? De aproape 3 ani am cunoscut o fata, care de atunci imi e cea mai buna prietena, chiar daca intre noi sunt peste 70 de km.

O iubesc nespus de mult, as face orice pt ea, ii admir caracterul, aspectul fizic, tot ce face parte din ea, dar atunci cand intr-o seara mi-am pus intrebari despre felul in care as putea sa ma gandesc la ea, raspunsul cam 80% era “ea e prietena mea cea mai buna si atat, n-ar putea sa fie altfel”.

Totusi sunt extrem de geloasa, n-am suportat mult timp sa o stiu cu alte persoane, fie ele fete sau baieti, vroiam tot timpul sa stiu unde e, cu cine, ce face, etc.

Asta e nelamurirea mea… oare chiar imi plac fetele? Sunt eu lesbiana? Si daca nu, atunci de unde sentimentele astea de gelozie, de ce ma implic atat de tare in niste simple prietenii? De ce sufar asa de mult cand o prietenie pur si simplu se raceste? Oare cum as putea sa imi lamuresc indoielile…?

Multumesc pentru timpul acordat si pentru oportunitatea pe care ne-ai dat-o odata cu aparitia acestui site!

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 7 comentarii }

1 Alexia la 10:03 am

Alexandra, vreau sa iti spun ca din punctul meu de vedere, faci o treaba extraordinara, am stat si am citit multe pareri si comentarii care vin din partea ta si mi se par asa de potrivite, asa de binevenite, pentru mine una, ai fost o mare incurajare de multe ori, probabil de asta m-am si hotarat sa scriu…

2 Alexandra (admin) la 10:29 am

Buna Alexia. In primul rau scuze ca mi-a luat asa mult sa-ti public povestea. Ti-am publicat de asemenea si comentariul.

Pentru inceput trebuie sa spun ca am zambit cu subinteles cand am citit pasajul legat de prima data cand ai vazut o scena intima intre 2 femei, seriale, etc. Si asta pentru ca si eu am trecut prin acelasi lucru… tot intamplator dar la mine serialul declansator a fost de fapt Xena, Printesa razboinica. Intensitatea relatiei dintre Xena si Gabrielle, chiar asa… aparent platonica si lipsita de orice detalii explicite, a trezit ceva in mine ce nu imi puteam explica.

Ce pot sa-ti spun e ca inainte de a incerca sa raspunzi la intrebarea “oare sunt sau nu lesbiana?” trebuie sa treci prin niste stadii intermediare. Primul ar fi sa accepti ca prieteniile tale cu alte fete nu sunt obisnuite.

Atasamentul din partea ta este evident mult mai intens decat in majoritatea prieteniilor dintre fete dar nu inseamna neaparat ca esti lesbiana desi ar putea fi un indiciu important. Cred ca femeile sunt capabile de prietenii platonice extrem, extrem de intense tocmai pentru ca suntem fiinte atat de emotive… si ca la noi totul e incalcit… emotiile, sexualitatea, totul. Vezi binecunoscuta Oprah! Relatiile dintre femei pot fi extrem, extrem de intense.

Dar pornind de la premisa ca ai putea fi lesbi, iti propun urmatoarele exercitii de imaginatie:

1. Inchide ochii si imagineaza-ti ca o imbratisezi pe prietena ta, imagineaza-ti ca o saruti. Poti vizualiza scenariul asta? Cum te face sa simti? Iti poti imagina facand dragoste cu ea? Dar cu celelalte prietene fata de care ai simtit atasament intens?

Eu asa stiu daca sunt atrasa de o femeie (lesbiana sau nu)… daca inchid ochii si ma vad facand dragoste cu ea (si nu e obligatoriu ca ea sa fie lesbi, de fapt nu imi pot imagina scenariul asta cu majoritatea femeilor lesbi caci nu sunt atrasa decat de un anumit tip de femeie…).

Spui de asemenea

“raspunsul cam 80% era “ea e prietena mea cea mai buna si atat, n-ar putea sa fie altfel”.”

Si celelalte 20% ce zic?

2. Imagineaza-ti ca traiesti intr-o societate in care homosexualitatea si heterosexualitatea nu exista ca si concepte, o lume in care genul persoanei cu care iti imparti viata nu conteaza, nu este analizat sau criticat in nici un fel, nici de familia ta, si nici de societate. O lume in care faptul ca iubesti o fata nu conteaza. Atunci iti poti imagina viata ta alaturi de o femeie? Daca da, cum ar arata? Si daca nu iti poti imagina asta, atunci de ce nu? Cum ar fi diferita viata alaturi de o femeie comparativ cu un barbat? Nu conteaza ca nu ai experienta nici nici… conteaza ce-ti spune instinctul.

Nu stiu cat de fezabil e pentru tine dar mie mi s-a sugerat sa merg undeva unde sa fiu inconjurata de femei lesbiene si sa vad cum ma simt in preajma lor. Undeva unde simti ca le poti observa fara sa fii judecata, si fara sa simti ca e ceva gresit.

3 Alexia la 5:02 pm

In primul rand multumesc din nou Alexandra! Am stat si m-am gandit tot timpul asta la ce mi-ai scris si cred ca unele lucruri incep sa fie mai pe intelesul meu. In ceea ce priveste cele 20%, cred ca ele lipseau din intreg pt ca stiu ca am langa mine o prietena minunata si stiu cum ma face sa ma simt cum si cum reuseste sa imi castige mereu increderea si sa fie langa mine, cine nu si-ar dori o astfel de persoana? Fie ea femeie sau barbat… Pe ea o cam exclud din ecuatie, cred ca fata de ea am cele mai sincere sentimente pe care le-am avut vreodata, in schimb cand vorbesc de celalalte prietene ale mele, totu-i posibil, cred ca viata mea langa o femeie m-ar trece prin mult mai multe stari si sentimente fata de una alaturi de un barbat…Frumoase sunt femeile :) As vrea ca toata lumea sa le respecte asa cum se cuvinte.
Mi-ar place sa imi petrec timp alaturi de persoane ca mine, asa cum tu mi-ai sugerat, dar habar n-am de unde sa incep, desi sunt majoritatea timpului in Timisoara din cauza facultatii, n-am idee unde gasesc astfel de oameni sau mai mult daca as putea sa imi dau seama ca o fata nu e chiar straight

4 Alexandra (admin) la 8:57 am

Alexia, aici nu stiu cum te pot ajuta, poate alte fete au sugestii mai multe, dar poate gasesti pe retelele de socializare cumva, sau prin Accept? Ai grija insa cu strainii pe internet insa, nu stii niciodata care e “agenda” lor!

5 gina la 1:44 pm

Salut Alexia. Ma regasesc in povestea ta atat de mult.

6 Alexandra (admin) la 12:24 pm

Buna Gina! Ti-am publicat comentariul separat ca poveste aici: Pot fi lesbiana fara sa fi avut o experienta lesbi cu o alta femeie?. Scuze de intarziere!

7 raluca la 10:10 pm

bunaa. Stii povestea ta as putea spune ca seama cu a mea:). Si eu de cand eram mica tot asa eram doar cu baietii la fotbal, si acum tot asa sunt la cei 15 ani ai mei. Acum un an si eu mi-am pus intrebarea daca sunt lesbi pentru ca am inceput sa imi place de o fata din clasa de la mine, dar dupa cateva luni mi-a trecut dar acum de aprox. 3 luni am incept sa am sentimente foarte puternice pentru cea maib una prietena a mea ca sa zic asa. Tot timpul ma gandesc la ea dar din pacate o relatie cu ea iese din orice discutie pentru ca ei ii plac baietii. Iar eu nu stiu ce sa fac daca sunt lesbi sau bi pentru simt o oarecare atractie si pentru baieti, dar cand sunt in preajma fetelor ma simt mai bine si mai fericita, mai implinita ca sa zic asa.