Baietoasa in copilarie si impacata cu orientarea mea sexuala

7 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>Viata unor lesbiene

Varsta: 26-34 ani Moment marcant: Indragostita de prietena cea mai buna

Am 30 de ani, sunt lesbiana si nu am absolut nici o problema cu privire la orientarea mea sexuala. De cand am descoperit ca imi plac femeile, mi-am acceptat orientarea sexuala si nu am incercat niciodata sa fiu ceea ce nu sunt doar ca sa fiu normala pentru cei din jur.

Am realizat ca imi plac femeile prin scoala generala cand ma atrageau profesoarele si nu profii ca pe toate colegele mele. Nu prea mi-am batut capul cu intrebari si raspunsuri pentru ca eram la o varsta la care nu contau relatiile si nu punea nimeni presiune pe mine sa ma marit sau sa am un prieten.

Era varsta la care eram ocupata cu fotbalul in fata blocului, cu cataratul prin copaci si nu aveam timp sa ma gandesc de ce sunt prietena cea mai buna a baietilor si stau in gasca lor in loc sa fiu ca toate celelalte fete. Plus ca acasa am fost mereu baiatul lu tata pentru ca tata si-a dorit toata viata un baiat dar spre marea lui dezamagire dupa sora mea am aparut eu.

Asa ca tata facea cu mine activitati pe care si le-ar fi dorit sa le faca cu un baiat. Datorita acestui lucru nu isi punea nimeni din familie intrebari de ce sunt eu asa activa si ma port ca un baiat si toti isi dadeau cu parerea ca o sa ma schimb cand cresc. Am ajuns la liceu si lucrurile au inceput sa prinda contur si sa ma gandesc mai mult la ce imi place si de ce ma atrag fetele.

In liceu am experimentat primul sarut cu o femeie si prima relatie, si am realizat ca viitorul meu o sa fie cu o femeie si nu cu un barbat asa cum ar fi normal. Toate aceste lucruri s-au intamplat cu prietena mea cea mai buna din liceu. Normal, daca ai o prietena pe care o consideri a fi cea mai buna ajungi sa vorbesti orice cu ea si sa impartasesti toate trairile tale.

Ea imi vorbea toata ziua de baietii din liceu care si cum o atrag si eu ma indragosteam pe zi ce trece tot mai mult de ea. Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si i-am zis ce simt. Cunoscund-o, eram sigura ca nu o sa dea navala sa spuna la altii sau sa se supere pe mine. Surprinzator sau nu, ea a spus ca in ultimul timp simte pentru mine anumite lucruri care nu si le explica si ca ceea ce i-am zis eu vine ca raspuns la intrebarile ei legate de faptul ca se simte atrasa de mine.

Ce a urmat dupa toate confesiunile astea? O poveste de dragoste de 6 ani cu tot felul de intamplari care mai de care si cu tot felul de obstacole pentru ca, normal, relatia noastra era ascunsa si stiam doar noi doua de ea. Nu a fost greu sa avem o relatie pentru ca fiind prietena mea cea mai buna o cunostea toata familia mea si era privita in casa la noi ca o sora, iar mama era bucuroasa ca imi petrec timpul in camera mea invatand cu prietena mea si nu cu baietii pe afara.

Timpul a trecut, am terminat liceul si am inceput munca. Situatia s-a schimbat si au aparut intrebarile: de ce nu ai un prieten?, cand te mariti? etc. Relatia noastra a inceput incet, incet sa fie supusa la presiuni pana intr-o zi cand prietena mea a spus ca vrea sa fie normala, sa aiba un sot, copii.

Asa ca ne-am despartit. Normal, cu suferintele de rigoare, lacrimi si bocete si fiecare si-a continuat drumul in viata asa cum simtea. Toata situatia aceasta nu m-a facut, insa, sa-mi doresc o relatie cu un barbat ca sa ii fac pe ai mei fericiti, in primul rand pentru ca nu ma simt atrasa de barbati. Si apoi, de ce sa fac un barbat nefericit doar ca sa salvez aparentele si sa fiu ceva ce nu sunt?

M-am hotarat sa come out si prima persoana careia i-am spus despre mine a fost sora mea. Spre marele meu noroc si spre binele meu, ea a reactionat foarte bine si mi-a zis ca indiferent de orientarea mea sexuala eu sunt si voi ramane sora ei. Lucrul asta mi-a dat mai multa incredere in mine si m-a facut sa inteleg ca important in viata pentru mine e sa traiesc cum simt si nu cum vor altii.

Timpul a trecut, rana lasata de fosta mea prietena s-a vindecat, au mai aparut relatii cu fete curioase bisexuale (dupa cum se descriau ele) pana cand am cunoscut-o pe prietena mea de azi cu care am o relatie fericita de 7 ani. Ce traiesc eu acum ma face sa inteleg ca nu conteaza cu cine, ce si unde. Atata timp cat iubesti si esti iubita totul e posibil.

Am plecat din tara ca sa locuim impreuna si ca sa ducem o viata normala de cuplu fara constrangeri din partea familiilor noastre, si sa traim zi de zi asa cum credem noi de cuviinta si nu cum cred altii ca ar fi bine. O parte din prietenii nostri stiu de noi iar pana acum cine a aflat a reactionat bine. Poate e doar noroc sau poate am stiut cui sa-i spunem.

Nici pana in ziua de azi parintii mei nu stiu de mine si nici nu am de gand sa le spun. De ce sa-mi consum eu energia si timpul sa le explic lor ceva ce nu vor putea sa inteleaga si nici nu vor vrea sa inteleaga? Si de ce sa-mi bat capul sa-i fac sa inteleaga ca ceea ce sunt eu e bine si ca ce simt ma face fericita?

Chiar daca poate ei ar accepta intr-un fel pana la urma sunt convinsa ca tot ar incerca sa ma schimbe si sa ma faca sa vad ca de fapt binele meu e cu un barbat, ca asa e normal si ca asa vrea Dumnezeu. Ma gandesc intr-un fel ca daca Dumnezeu a creat tot universul si toti oamenii, m-a creat si pe mine, si atunci El sa dea socoteala de ce sunt eu gay si alte mii si mii ca mine.

Pentru femeile care isi pun intrebari legate de orientarea lor sexuala sau care nu accepta inca ceea ce sunt am sa le dau sfatul urmator: fiti mereu voi inseva si nu incercati sa fiti ceea ce nu sunteti. Viata e prea scurta ca sa stam sa punem intrebari de ce suntem asa si nu altfel, important e sa traim cum credem de cuviinta si sa fim fericite.

Urmatoarea poveste:

{ 7 comentarii }

1 Luminita la 3:09 pm

Sunt straight, dar daca exista ceva cu adevarat in lumea asta, atunci e vorba de Iubire oriunde s-ar afla, in jurul nostru si in esenta fiintei noastre. Restul mi se par detalii…

2 les.lady la 8:18 pm

Sunt lesby convinsa, si niciodata oricat de mult mi-ar fi placut vreo hetero nu m-am combinat. De ce? Pentru ca ea din curiozitate vrea sa experimenteze, poate sa-i placa si sa accepte 1,2,3 ani etc, sau chiar mai mult cum e-n cazul de mai sus, iar cand isi da seama ca de fapt tot cu un barbat vrea o familie, risc sa raman cu suferinta si cu anii pierduti langa cineva care nu merita.

3 Elena la 11:12 am

Hmmm ce mult seamana copilaria mea cu a ta :D Nice !

4 harib mirela la 9:39 pm

M-am regasit in povestea asta, in afara de faptul cu parintii – eu am recunoscut parintilor, dar mare branza nu am facut, tot un subiect tabu a ramas chestia asta, dar macar nu ma mai intreaba cand ma marit :) ). Si eu a trebuit sa plec in strainate ca sa nu dau socoteala celorlalti sau oricum cat mai departe de casa.

5 Andreia la 10:15 am

Asa este…viata e prea scurta ca sa ne ascundem in spatele prejudecatilor si sa ne prefacem ca suntem ceea ce nu…suntem si nu ne reprezinta.
Imi place cum gandesti, iti doresc mult noroc si o viata frumoasa!

6 Aura la 10:35 am

Seamana mult povestea mea cu a ta,in schimb eu le-am spus parintilor care au fost socati insa cu trecerea timpului au acceptat si acum iubita mea este ca si copilul lor.Aveti grija de voi si numai bine!!

7 Alexandra (admin) la 2:04 pm

Aura, ma bucur mult sa aud ca parintii tai au acceptat orientarea ta sexuala. Un alt scop al acestui site este sa publicam povesti ale parintilor care au fiice lesbiene pentru a ajuta si alti parinti sa inteleaga si sa-si accepte fetele asa cum sunt ele. E drept ca inca nu avem nicio astfel de poveste dar ai putea sa le arati si lor initiativa noastra? Uite aici mai multe detalii Fiica mea e lesbiana.