Mi-am gasit linistea sufleteasca cand m-am acceptat asa cum sunt

2 comentarii

Din categoria: Eu sunt lesbiana>De ce sunt lesbiana

Varsta: 19-25 ani Moment marcant: Adolescenta

Cand am intrat prima oara pe SuntLesbiana.ro, nu credeam ca acea intrebare care ma macina de la o vreme, “Cine sunt eu?”, mi-o voi pune tot mai des. De la acest “Cine sunt eu?” au luat nastere alte intrebari, intrebari pe care nu credeam ca mi le voi pune vreodata.

Multe povesti de aici au inceput cu “De cand eram mica ma jucam cu masinute, stateam cu baietii…”, etc. Nici povestea mea nu face exceptie, aceste jocuri si activitati mai putin specifice unei fete au existat si in viata mea. Fiind crescuta si inconjurata numai si numai de baieti, am luat tot ce era de luat de la ei. Jucam fotbal, ma jucam cu masinute, iar cum mainile mele nu puteau sta locului, colectam tot ce se putea colecta. In loc sa ma joc cu papusile in camera, ma jucam cu ciocane si cuie.

In copilarie, abia asteptam sa vina cineva in vizita la ai mei, iar daca acel cineva era o persoana de sex feminin ajungeam fara gres la ea in brate. Ai mei ziceau ca asa sunt eu, ca asa e firea mea, ca-s “cu lipici”. Poate ca asa eram. Imi placea la nebunie de toate prezentele feminine din viata mea fara sa imi dau seama ca asta era, poate, un inceput intr-o alta directie. Pot sa spun ca liceul a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea de pana acum.

M-am indragostit de un baiat pana peste cap dar cand totul s-a terminat, am ramas intr-o bezna de nedescris. Simteam cum tot raul din lume, doar in mine e. Reprizele de plans si noptiile mai deloc dormite m-au bagat intr-o depresie crunta.

De atunci, nu m-am mai indragostit deloc de niciun baiat. Si nici nu cred ca m-as mai putea indragosti vreodata. Desi multi ma atrageau, nu ma puteam indragosti. Nu mai puteam simti pentru nimeni ce am simtit pentru el. Si nici acum nu stiu daca sunt “vindecata” 100% de el.

Prin clasa a 9-a, insa, cand am vazut doua colege sarutandu-se, am stat si m-am gandit “Oare cum e?”. Am avut o colega de clasa care era bi si nu se rusina sa spuna tuturor (ba chiar spunea si prin clasa iar colegii se mirau de ceea ce auzeau).

Fara sa vrem, am devenit cele mai bune prietene. Asta a durat pana la mijlocul clasei a 10-a cand eu m-am indragostit pentru prima oara cu adevarat de o EA. Acea EA era totul pentru mine si nu credeam ca voi ajunge sa ma indragostesc de EA. Cred ca cel mai frumos si bun lucru care mi s-a intamplat vreodata a fost sa ma indragostesc de o femeie. Cand ne-am intalnit prima oara (pana atunci vorbisem doar la telefon si pe mess) primul lucru pe care mi l-am dorit era sa fiu in bratele ei.

Cand am ajuns in bratele ei, parca timpul s-a oprit. Totul era de vis. Parfumul pielii si parului ei, bratele care imi tineau de cald in acea seara friguroasa mi-au ramas intiparite in minte si acum, dupa 3 ani. La mai putin de un an de cand ne-am vazut prima oara, am avut curajul sa ii spun de ceea ce simtisem pentru ea.

Mi-era frica de reactia ei dar EA era singura persoana care stia totul despre mine si careia nu i-am ascuns nimic niciodata. Eram in bratele ei cand i-am spus. S-a uitat putin ciudat la mine si i-am spus sa nu isi faca griji, ca a trecut. Stiu sigur ca a trecut.

Nu avea rost sa ma amagesc si sa sufar dupa ea pentru ca niciodata nu am privit-o ca pe o femeie cu care m-as putea culca. Nu pot nega ca e frumoasa sau, cum ar zice un baiat, e buna rau, dar sexual niciodata nu m-a atras si nici nu vreau pentru ca acum, EA e singura persoana care e alaturi de mine indiferent de decizia pe care o voi lua. EA mi-a aratat ceea ce inseamna cu adevarat “cea mai buna prietena pentru totdeauna”.

In clasa a 11-a, am facut pace cu acea colega de care incepuse sa imi placa fara sa imi dau seama, iar intr-o zi s-a intamplat ceea ce imi doream din inima sa se intample. Ne-am sarutat… si de cate ori se intampla sa ramanem singure prin clasa sau sa mergem la baie, nu ratam ocazia de a ne saruta.

De atunci mi-am dat seama de multe. Mi-am adus aminte de “lipiciul” meu din copilarie pentru persoanele de acelasi sex din viata mea, de momentele cand eram baiatul tatei, de jocurile de-a mama si de-a tata in care eu eram tata, si de multe alte “indicii”.

Cu colega respectiva am avut parte de momente pe care as vrea sa le pot descrie in cuvinte. Unii colegi erau obisnuiti cu ceea ce vedeau, altii se uitau la noi de parca eram mai ceva ca Edward din Twilight cand se dezbraca in fata Bellei si stralucea de mama focului.

Maine, poimaine fac 20 de ani. Desi nu imi dau. Nu vreau sa imi dau. Stiu ceea ce sunt si ceea ce vreau. In afara de EA mai sunt vreo alte 4 persoane care stiu adevarul despre mine. EA zice mereu sa nu bag in seama ce zice lumea si asa si fac. Dar cel mai mare “dusman” la momentul de fata ramane familia. Mama stiu sigur ca nu ar fi de acord cu asa ceva pentru ca de fiecare data cand bat apropoul ea nici nu vrea sa auda de asa ceva iar tata… habar nu am. Sincera sa fiu, persoana lui nu ma prea intereseaza.

Eu sunt eu. Nu vreau nimic altceva decat sa fiu fericita. Linistea sufleteasca am gasit-o in momentul in care, intr-un final, am reusit sa ma accept asa cum sunt iar la momentul de fata, cea mai importanta persoana din viata mea sunt EU.

Sa fiti iubite si fericite si nu uitati: NU suntem atat de singure pe cat credem noi ca am fi. Aveti grija de voi si de sufletul vostru minunat pentru ca doar noi stim cat de minunat poate fi sufletul unei femei.

Povestea anterioara:

Urmatoarea poveste:

{ 2 comentarii }

1 Olga la 6:12 pm

Buna, stii, si mie imi era frica sa spun ceea ce sunt, dar daca esti convinsa, nu ceda. Esti tinara, viata ta acum incepe, nu sta sa plangi si sa turbi pentru cineva. Traieste-ti viata!!! Eu exact asa acuma sunt intr-o perioada cu tine, am doar pe tatal meu, nu am sa-i spun, ca nu cred ca o sa ma inteleaga, acum principalul e, sa-i zic surorii mele, dar prietenii or sa afle cand o sa ma vada alaturi de o Ea si nu El, le-am zis doar celor care imi sunt prieteni si imi sunt alaturi, si prima persoana care a aflat a fost fata pe care o iubesc enorm, nu stiu daca ea simte acelasi lucru, dar imi este alaturi. Tu esti bravo ca “te-ai trezit” la timp si stii cine esti. Succese tie, si sunt cu tine )) ;)

2 Sandra la 4:20 pm

Multumesc pentru raspuns Olga. Cel mai frica prima oara mi-a fost de mine cand m-am intrebat “Cine sunt?”. Ma cam speria totul. Eu cea care pana nu demult ziceam ca vreau familie, vreau copii, vreau sot, etc. Acum ca stiu cine sunt si ceea ce sunt nu mai imi e frica de nimic. Pentru prima oara in viata mea, desi nu credeam a spune asta vreodata, sunt impacata cu mine si am incredere in ceea ce sunt/simt. La mine faza cu tata e alta, mai complicata, si nu cred ca as putea sa ii spun vreodata despre asta. Stiu ca e gresit din partea mea, dar nu il mai pot privi ca pe un tata, m-am distantat prea mult de el dar… asta e, iar cu mama desi vrem amandoua sa ne vedem fericite, ea pe mine si eu pe ea, nu cred ca m-ar accepta. E greu pentru ea ca mama sa isi vada puiul intr-o directie “gresita”. Oricum intentionez sa ii spun curand. Eu mai am un frate, deci lui sub nicio forma nu ii pot spune despre asta desi am impresia ca banuieste ceva. Pana una alta, multa bafta si tie si mult succes in tot ce faci. Te pup si iti multumesc inca odata pentru raspuns.